COD GALBEN: 07-05-2025 ora 10 Intre 7 mai, ora 12 – 7 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un alpinist nepalez în vârstă de 36 de ani a încheiat cu succes, marţi, tentativa de escaladare a celor mai înalţi 14 munţi din lume în puţin peste şase luni, a anunţat agenţia care îl reprezintă, precizând că altor aventurieri cucerirea acestor piscuri le-a luat mai mulţi ani, informează Reuters.

Nirmal Purja a reuşit să escaladeze muntele Shishapangma, de 8.027 metri din Tibet, la şase luni şi o săptămână după ce a urcat pe Annapurna I, primul pisc din campania de cucerire a celor mai înalţi 14 munţi din lume, intitulată ''Project Possible''.

Mingma Sherpa de la agenţia ''Seven Summit Treks'', care a susţinut echipa lui Purja, a declarat că alpinistul a fost însoţit de trei şerpaşi pe vârful Sishapangma.

''Misiune îndeplinită'', a scris Purja pe contul său de Instagram de pe piscul din Tibet, al 14-lea cel mai înalt munte.

Mingma Sherpa a notat că toţi participanţii la ultima expediţie se îndreaptă spre tabăra de bază şi vor reveni săptămâna aceasta în Kathmandu. ''Este un record mondial'', a adăugat el.

După ce a escaladat Annapurna (8.091 m), al zecea cel mai înalt pisc, la 23 aprilie, Purja a cucerit Dhaulagiri (8.167 m), Kanchenjunga (8.586 m), Everest (8.848 m), Lhotse (8.516 m) şi Makalu (8.481 m), în următoarea lună.

Apoi, el s-a îndreptat spre Pakistan, unde a cucerit Nanga Parbat (8.126 m), Gasherbrum I (8.080 m), Gasherbrum II (8,035 m), K2 (8.611 m) şi Broad Peak (8.051 m).

Purja a urcat pe alte două vârfuri din Nepal - Cho Oyu (8.201 m) şi Manaslu (8.156 m) înainte de a se îndrepta spre Tibet.

Potrivit experţilor în alpinism, puţin peste trei duzini de montaniarzi au reuşit până acum să escaladeze toate cele 14 vârfuri. Recordul anterior pentru cea mai rapidă escaladare a celor 14 vârfuri a fost stabilit în 2013 de sud-coreeanul Kim Chang-ho, care a încheiat această tentativă în şapte ani, zece luni şi şase zile, potrivit bloggerului Alan Arnette. În 1987, alpinistul polonez Jerzy Kukuczka a încheiat cu succes escaladarea celor 14 cei mai înalţi munţi din lume, tentativă finalizată după şapte ani, 11 luni şi 14 zile.

Alpinistul nepalez Nirmal Purja, fost soldat în armata Marii Britanii, şi-a propus să escaladeze cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri de pe Terra într-un interval de 7 luni.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Bîgu, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.