Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Oficialii din oraşul german Dresda au confiscat 36 de papagali de la un dezvoltator imobiliar şi intenţionează să scoată la licitaţie valoroasele păsări cât mai curând posibil, a informat vineri parchetul, citat de DPA.

Păsările, dintre care 28 papagali cacadu, cu o valoare totală estimată la circa 100.000 de euro, au atras deja foarte mult interes.

Dezvoltatorul este cercetat pentru mai multe infracţiuni, care includ frauda şi întârzierea intrării în insolvenţă, au declarat procurorii.

Afaceristul este acuzat că a încheiat contracte de renovare sau construcţie cu cel puţin patru proprietari, dar apoi a băgat în buzunar peste 400.000 de euro din banii daţi în avans pentru lucrări.

Procurorii presupun că o parte din bani a fost folosită pentru achiziţionarea păsărilor valoroase. Pe lângă animale, dezvoltatorului i-a fost confiscată şi o maşină evaluată la circa 40.000 de euro şi numerar.

Dacă dezvoltatorul va fi condamnat, banii obţinuţi din licitaţia păsărilor vor merge la cei pe care i-a înşelat. AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mihaela Moise, editor online: Gabriela Badea)

 

Sursa foto: www.focus.de 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.