COD GALBEN: 20-09-2019 Intre 04:30 si 06:00 se va semnala - averse temporare ce vor cumula, local, 20...25 l/mp. in Județul Constanta;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cele mai populare francize ale studioului Disney, 'Marvel', 'Frozen' şi 'Star Wars', vor fi protagonistele viitorului sezon al parcului tematic Disneyland din Paris, care pune accentul pe tehnologie şi designul digital pentru o experienţă completă, relatează EFE.

Directorul operativ al parcului, Daniel Delcourt, a subliniat la prezentarea sezonului 2020, desfăşurată marţi la Paris, importanţa reînnoirii tematicii anunţând noile atracţii şi spectacole ale sezonului 2020.

Primul hotel inspirat din universul Marvel, 'Disney Hotel New York - The art of Marvel', cu estetică newyorkeză şi în stil art deco, îşi va deschide porţile în vara viitoare în parcul de distracţii.

Universul supereroilor Marvel va avea, de asemenea, propria zona tematică în trei parcuri Disney din lume, printre care şi Paris, cu 'Avengers Campus'.

Un alt mega succes Disney va avea un spaţiu exclusiv prin crearea unui spaţiu dedicat basmului 'Frozen', cu un castel de inspiraţie norvegiană, un munte cu vârfurile ninse, un lac şi noi atracţii personalizate.

Un rol special în sezonul viitor îl vor avea şi personajele şi efectele speciale din saga 'Star Wars', cu un spectacol nocturn de sunete şi lumină ce va avea loc din ianuarie până în martie 2020.

După primul sezon al festivalului Regele Leu şi al Junglei de anul acesta, parcul va celebra vara viitoare a doua ediţie a acestui spectacol muzical.

Parcul Disneyland din Paris, care primeşte anual 15 milioane de vizitatori, doreşte diversificarea atracţiilor sale, incorporând noi tematici pentru a atrage publicul de orice vârstă, potrivit organizatorilor.

În program vor figura şi evenimente muzicale, precum festivalul de muzică electronică Electroland, competiţii sportive ca Disneyland Paris Princess Run, sau 'Magical Pride', primul eveniment care celebrează mândria LGTB în universul Disney şi care va avea loc în 6 iunie 2020.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.