

COD GALBEN: 01-06-2025 ora 10 Intre 01 iunie, ora 14 – 01 iunie, ora 20Fenomene vizate se va semnala 01 iunie, ora 14 – 01 iunie, ora 20Fenomene vizate COD PORTOCALIU: 01-06-2025 ora 17 Intre 17:40 si 18:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Prahova; COD GALBEN: 01-06-2025 ora 17 Intre 17:00 si 18:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni mici. in Județul Bihor; COD GALBEN: 01-06-2025 ora 17 Intre 17:00 si 18:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat grindină de dimensiuni mici. in Județul Satu Mare;
Numele lui Zorro, intrat în vocabularul curent, desemnează un erou care luptă împotriva nedreptăţilor: creat pe 9 august 1919 de scriitorul şi scenaristul Johnston McCulley, Zorro a devenit de-a lungul anilor care au urmat o legendă a culturii populare, asemenea altor două personaje celebre, Tarzan şi Superman, informează vineri AFP.
După prima sa aventură, "The Curse of Capistrano", publicată în foileton într-o revistă de benzi desenate din California, Johnston McCulley a scris alte 60 de poveşti cu Zorro, făcând din el unul dintre primii eroi ai literaturii americane.
Înainte de Zorro
Johnston McCulley s-a inspirat în crearea acestui personaj dintr-un mexican, jumătate patriot, jumătate bandit, care trăia în California secolului al XIX-lea, în perioada goanei după aur: Joaquin Murieta îi apăra pe minerii amerindieni de exploatatorii americani. Scriitorul Pablo Neruda, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 1971, i-a consacrat acestui erou popular unica sa piesă de teatru.
Şi alte personaje l-au inspirat pe McCulley, precum Scarlet Pimpernel, un justiţiar englez care acţiona în timpul Revoluţiei Franceze, creat de britanicul de origine ungară Emmuska Orczy, la începutul secolului al XX-lea.
Intriga
Don Diego de la Vega, un tânăr aristocrat de origine spaniolă, în aparenţă un student inofensiv, devine tot mai revoltat de nobilii influenţi, corupţi şi plini de cruzime, din Los Angeles şi regiunile învecinate.
Atunci când decide să îi apere pe săraci şi pe cei oprimaţi, el se transformă în Zorro ("vulpe" în spaniolă, n.r.), îmbrăcat complet în negru, ascunzându-şi chipul, exceptând mustaţa lui subţire, în spatele unei măşti pentru a nu fi recunoscut.
Tânărul justiţiar poate să conteze mereu pe fidelul lui servitor Bernardo, mut şi care se preface a fi şi surd pentru a putea să spioneze mai bine, dar şi pe Tornado, calul său negru şi foarte inteligent. Un alt personaj recurent este sergentul Demetrio Lopez Garcia, mare consumator de alcool şi cu un abdomen pronunţat, adeseori ridiculizat, dar care este mai degrabă un personaj simpatic decât un erou negativ.
"Este un amestec între Robin Hood, Peter Pan şi Che Guevara, fără tragediile aferente", scria romanciera chiliană Isabel Allende în cartea ei "Zorro" din 2005.
Un serial legendar
Un serial televizat produs de Walt Disney (78 de episoade filmate din 1957 până în 1961) s-a bucurat - şi se bucură în continuare - de o imensă popularitate internaţională. Genericul său este de asemenea celebru.
Actorul Guy Williams - care avea o înălţime de 1 metru şi 90 de centimetri şi reprezenta un veritabil talent în domeniul scrimei - l-a interpretat pe justiţiarul hispanic în acel serial, remasterizat şi difuzat în culori în 1992. Guy Williams şi-a executat singur, fără dublură, toate duelurile filmate pentru acest serial, într-o epocă în care vârfurile săbiilor nu obişnuiau să fie protejate. "Vineri era ziua luptelor. Astfel, în cazul unor accidente, aveam la dispoziţie câteva zile fie pentru a mă odihni, fie pentru a-mi coase rănile", a relatat actorul.
În Columbia şi în Filipine au fost filmate recent două seriale televizate dedicate personajului Zorro, care au avut 112 episoade (serial filmat în 2007 şi vândut în 97 de ţări) respectiv 98 de episoade (turnat în 2009).
Cinematografia îl adoră
Există peste 50 de filme cu Zorro în cinematografia mondială (inclusiv versiuni parodice şi erotice). Cele mai renumite au rămas însă peliculele în care acest personaj a fost jucat de Douglas Fairbanks (1920), Tyrone Power (1940), Alain Delon (1975) şi Antonio Banderas (în două filme, lansate în 1998 şi 2005).
Creatorul lui Batman, Bob Kane, a dezvăluit că a fost puternic influenţat de filmul mut "The Mark of Zorro", cu Douglas Fairbanks, atunci când a creat supereroul cu costum de liliac, şi chiar de calul Tornado atunci când a desenat celebra maşină a lui Batman (Batmobile).
Un nou proiect cinematografic dedicat personajului Zorro, cu actorul mexican Gael Garcia Bernal în distribuţie, se află în pregătire la Hollywood.
Benzile desenate, industria muzicală şi jocurile video au exploatat, de asemenea, pe scară largă imaginea lui Zorro. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Gabriela Badea)
Sursa foto: thepopinsider.com
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |