Lucrările de reparaţii la catedrala Notre-Dame din Paris, afectată de un incendiu de proporţii în luna aprilie, ar trebui suspendate din cauza riscului pentru muncitori de contaminare cu plumb, au indicat joi autorităţile locale citate de DPA.
Acoperişul şi fleşa catedralei Notre-Dame, care au fost distruse în incendiul din 15 aprilie, conţineau cantităţi importante de plumb.
Un raport emis marţi de reprezentanţii Inspecţiei Muncii a indicat că măsurile de decontaminare pentru muncitorii de pe şantier nu sunt adecvate şi nu au fost urmate în mod corespunzător, se arată într-un comunicat al prefecturii regionale.
Prefectul Michel Cadot a solicitat direcţiei regionale pentru afaceri culturale să suspende lucrările pe şantier până la implementarea unor măsuri de protecţie adecvate şi instruirea corespunzătoare a personalului, a precizat prefectura.
Cadot, citat de agenţia AFP, a declarat că suspendarea va dura ''mai multe zile''.
Site-ul de investigaţii francez Mediapart a relatat la începutul lunii că, după incendiu, în solul din preajma catedralei au fost identificate niveluri de plumb de 400 până la 700 de ori mai mari în comparaţie cu limita legală. Site-ul a lansat acuzaţii la adresa autorităţilor franceze susţinând că acestea ar ascunde problema. Autorităţile sanitare au reacţionat, însă, precizând că a existat o transparenţă în comunicare.
Preşedintele Emmanuel Macron a declarat că doreşte ca lucrările la catedrala din secolul al XII-lea să fie încheiate într-un termen ambiţios de cinci ani şi a înaintat propunerea controversată ca fleşa din secolul al XIX-lea, mistuită de flăcări, să fie înlocuită cu o operă de arhitectură modernă.
Cercetările continuă pentru stabilirea cauzei incendiului care a izbucnit în timpul unor lucrări la acoperişul catedralei. Anchetatorii au exclus varianta ca incendiul să fi fost declanşat în mod intenţionat. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Bîgu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |