Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Turiştii care vizitează Dubaiul vor putea cumpăra de acum încolo alcool din magazine, graţie noilor măsuri introduse pentru a face oraşul mai prietenos pentru vizitatori, informează vineri publicaţia britanică The Independent.

Până acum turiştii puteau doar cumpăra şi consuma băuturi doar în locaţii autorizate, cum ar fi hotelurile şi restaurantele.

De acum încolo vizitatorii ne-musulmani cu vârsta de peste 21 de ani vor putea cumpăra alcool de la orice magazin Mercantile and Marketing International (MMI) sau African and Eastern din oraş.

Vizitatorii vor avea însă nevoie de un permis pentru a cumpăra alcool din aceste magazine, însă acesta se eliberează gratuit şi poate fi obţinut prin solicitare la sosirea în Dubai din orice magazin participant.

Procedura cere turiştilor să-şi prezinte paşaportul, să completeze un formular scurt şi să semneze o declaraţie oficială care să ateste că nu sunt rezidenţi în EAU şi că sunt de acord să respecte regulile EAU privind cumpărarea şi consumul de alcool.

Magazinul va face apoi copii ale paşaportului solicitantului şi ale ştampilei sale de intrare şi va oferi instrucţiuni cu privire la consumul responsabil de alcool în Dubai.

Permisul este valabil timp de 30 de zile şi poate fi reînnoit dacă turiştii aleg să-şi prelungească şederea. AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.