Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primul născut al ducilor de Sussex, Archie Mountbatten-Windsor, va fi botezat în capela Saint George de la Castelul Windsor, unde s-au căsătorit părinţii săi anul trecut şi, totodată, locul în care a fost botezat prinţul Harry în 1984, relatează ediţia online a cotidianului spaniol La Vanguardia.

Nu este cunoscută încă data exactă a evenimentului, însă jurnaliştii britanici sunt de părere că botezul va avea loc în luna iulie. La fel susţine şi Roya Nikkah, expertă în istoria dinastiei Windsor şi corespondent regal pentru The Sunday Times.

Pentru a vărsa apă pe creştetul fiului ducilor de Sussex (adusă din râul Iordan), se va folosi aşa-numita Lily Font, o carafă din argint aurit folosită la botezul tuturor bebeluşilor regali, începând cu prinţesa Victoria în 1841. Se prevede că preotul care va oficia slujba va fi însuşi arhiepiscopul de Canterbury.

Botezul este un eveniment mult mai intim decât o nuntă. Fiind însă vorba despre un vlăstar regal, jurnaliştii britanici se aşteaptă ca la eveniment să asiste multe dintre rudele sale apropiate, precum ducii de Cambridge, prinţul Charles şi Camilla, mama lui Meghan Markle şi naşii copilului, alături de prieteni apropiaţi ai cuplului princiar.

Ca de obicei, pentru calitatea de naşi ai copilului sunt vizaţi unii dintre prietenii obişnuiţi ai ducilor de Sussex, fiind citate nume de celebrităţi, precum George şi Amal Clooney, Serena Williams, Jessica şi Ben Mulroney, Benita Litt, Eugenie de York, Amanda Kline şi Mark W. Galloway.

Archie va fi îmbrăcat cu acelaşi costum de botez purtat de verişorii lui, George, Charlote şi Louis. Mai exact, este vorba despre costumul purtat de toţi cei şapte strănepoţi ai reginei Elisabeta a II-a la botezurile lor. Costumul reprezintă o replică a ţinutei pe care regina Victoria a comandat-o special pentru primul ei născut şi care s-a aflat în serviciul familiei regale britanice timp de 163 de ani.

Există îndoieli privind posibilitatea ca regina să participe la ceremonie. Nu ar fi însă un lucru neobişnuit, având în vedere că suverana nu a asistat nici la botezul strănepotului ei Louis, cel de-al treilea născut al prinţului William şi al lui Kate Middleton.

Totul va depinde de calendarul reginei şi de tradiţionalul ei sejur estival la castelul scoţian din Balmoral. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.