Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primăvara se apropie şi o întrebare îi frământă pe japonezi şi turişti: când vor înflori în cele din urmă cireşii? Previziuni meteo foarte serioase abordează subiectul în fiecare an, relatează luni AFP.

"Nicio altă floare în Japonia nu stârneşte atât de mult interes", a declarat Ryo Dojo, un angajat al Departamentului de statistică al Agenţiei Naţionale de Meteorologie din Japonia.

Prin urmare, este crucial să se poată determina cât mai precis posibil momentul în care se vor deschide primii muguri, declanşând fervoarea japonezilor.

În căutarea acurateţei, observatorii se bazează în principal pe o vastă colecţie de înregistrări ale temperaturilor.

În cazul în care vremea este blândă primăvara, înflorirea cireşilor se va produce mai devreme. În schimb, ea va avea loc mai târziu dacă toamna şi iarna anterioare au fost mai calde decât de obicei, amânând procesul.

Nu este bine nici dacă vremea este extremă. Anul trecut, o serie de taifunuri a condus la un fenomen rar: apariţia florilor de cireş în toamna anului 2018, cu mult înainte de începerea sezonului oficial - de la începutul lunii martie în insula sudică Kyushu până în mai în regiunea nordică Hokkaido.

Pentru a-şi îmbunătăţi previziunile, mai multe organizaţii au început să colecteze date de la internauţi.

De exemplu, Weathernews, o companie cu baza la Chiba, lângă Tokyo, decriptează fotografiile aceloraşi muguri transmise la intervale regulate de mii de cetăţeni.

"Proiectul Sakura" a fost lansat în 2004 (sakura înseamnă cireş în japoneză) şi în prezent la el participă circa 10.000 de locuitori.

"Datorită fotografiilor pe care le primim, putem vedea foarte precis cum evoluează mugurii", a declarat purtătorul de cuvânt Miku Toma. "Prognoza înfloririi (cireşilor) ar fi imposibilă pentru noi fără acest sistem", a mai spus el.

Dacă mugurul este mic şi ferm, el se va deschide după o lună. El va avea mai întâi o culoare galben-verzuie înainte de a căpăta o tentă mai închisă. În cele din urmă, va deveni roz pal, cu o săptămână înainte de mult-aşteptatul moment al înfloririi.

Acest program a permis companiei Weathernews să acumuleze date provenite din două milioane de semnalări în ultimii 15 ani.

Compania dispune de asemenea de propriile date meteorologice colectate de dispozitive de observare amplasate în 13.000 de locaţii din ţară, de 10 ori mai multe decât dispune Agenţia Naţională de Meteorologie.

Pentru a completa această muncă de teren, cercetătorii japonezi folosesc metode matematice şi algoritmi.

De aceste predicţii depind numeroase decizii de marketing. În săptămânile care preced sezonul înfloririi cireşilor, magazinele se umplu de produse în culorile sakura, de la cutii de bere până la bomboane.

Cireşii sunt sacri în Japonia deoarece înflorirea lor efemeră, care durează doar o săptămână, simbolizeaza fragilitatea existenţei.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.