Postul de televiziune american Nat Geo a suspendat pe timp nelimitat emisiunea 'Star Talk' în urma acuzaţiilor de conduită sexuală nepotrivită lansate împotriva prezentatorului programului, astrofizicianul Neil DeGrasse Tyson, informează online revista Variety citată de EFE.
Suspendarea programului va fi menţinută cât timp Fox Networks Group, proprietara postului, va cerceta aceste acuzaţii, a precizat revista pe site-ul său.
"Am decis suspendarea difuzării de noi episoade a programului 'Star Talk' până la anchetarea acuzaţiilor", a declarat un reprezentant al postului. El a precizat că în următoarele săptămâni va fi luată "o decizie finală".
Programul 'Star Talk' a lansat în noiembrie cel de-al cincilea sezon şi a difuzat 20 de episoade până la apariţia de noi acuzaţii împotriva lui Tyson, acuzat deja de Tchiya Amet de viol pe vremea când erau studenţi în anii 1980.
La 30 noiembrie, posturile Fox şi National Geographic au lansat o anchetă la adresa lui Tyson, în vârstă de 60 de ani, în urma unor acuzaţii lansate împotriva prezentatorului său pentru conduită sexuală nepotrivită.
Două femei l-au acuzat pe astrofizician de comportament sexual abuziv şi inadecvat.
Katelyn N. Allers, profesoară asociată de Fizică şi Astronomie la Universitatea Bucknell, şi Ashley Watson, fostă asistentă a lui Tyson, l-au acuzat pe cercetător de atingere nepotrivită şi de insinuări sexuale explicite.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |