COD GALBEN: 03-08-2021 ora 10 Intre 3, 4, 5 august se va semnala disconfort termic ridicat COD GALBEN: 03-08-2021 ora 10 Intre 03 august, ora 10:00 – 04 august, ora 10:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 03-08-2021 ora 15 Intre 15:45 si 16:45 se va semnala averse ce vor cumula peste 20...30 l/mp, intensificări ale vântului, descărcări electrice, grindină in Județul Neamţ; COD PORTOCALIU: 03-08-2021 ora 15 Intre 15:15 si 16:00 se va semnala averse torențiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină in Județul Prahova; COD PORTOCALIU: 03-08-2021 ora 15 Intre 15:00 si 16:00 se va semnala averse torențiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină in Județul Buzău;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Soţia unui avocat încarcerat în China şi alte trei simpatizante s-au ras în cap, luni, un gest simbolic prin care au încercat, în van, să sesizeze un tribunal din Beijing în legătură cu soarta juristului, informează AFP.

"Putem să fim chele, dar ţara nu poate să fie în afara legii", au declarat ele, profitând de omonimia din chineză a expresiilor "fără păr" şi "fără lege", pronunţate "wufa", după ce Poliţia le-a refuzat accesul în sediul Înaltei Curţi Populare din Hongsecun, la sud de capitala chineză.

Soţii lor au fost vizaţi de o razie comandată împotriva apărătorilor drepturilor omului din China în 2015. Peste 200 de persoane au fost atunci arestate.

Printre acele persoane se afla şi Wang Quanzhang, care îi apăra pe activiştii politici şi pe ţăranii expropriaţi. El a fost dat dispărut timp de trei luni, înainte ca numele lui să apară într-o închisoare în 217.

Avocatul chinez îşi aşteaptă procesul, la o dată ce nu a fost încă stabilită, unde va fi judecat pentru "subversiune". El este ultimul dintre arestaţii din 2015 şi singurul care a rămas încarcerat fără să beneficieze de un proces.

"Soţul meu este închis la izolare", a declarat pentru AFP soţia lui, Li Wenzu. "Vreau să ştiu de ce autorităţile nu respectă procedura, de ce avocatul familiei nu poate să îl viziteze", a adăugat ea.

Li Wenzu mai spune că doreşte să asiste la momentul în care "Curtea Constituţională îşi va îndeplini sarcina de supervizor" şi să determine motivul pentru care Tribunalul din Tianjin (aflat la o distanţă de 120 de kilometri de Beijing), care se ocupă de acest caz, "îşi târşâie picioarele", depăşind, potrivit spuselor sale, termenele legale pentru a-l judeca pe soţul ei.

Alături de ea, Liu Ermin, soţia activistului Zhai Yanmin, a spus că protestează şi faţă de tortura suferită de soţul ei în închisoare: "Sănătatea lui s-a deteriorat şi noi suntem în mod constant supravegheaţi".

La acest protest insolit a fost prezentă şi Yuan Shanshan, soţia avoctului Xie Yanyi. Acest apărător al membrilor mişcării interzise Falun Gong a fost eliberat pe cauţiune în ianuarie 2017 şi aşteaptă rejudecarea procesului său.

A patra protestatară de luni a fost Wang Qiaoling, soţia avocatului Li Heping, condamnat în aprilie 2017 la trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru "subversiune". AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.