Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Hugh Grant a declarat că politica este un fel de "show business pentru cei urâţi", adăugând că orgoliul şi narcisismul politicienilor sunt de multe ori mai rele decât în cazul celebrităţilor, relatează vineri Press Association.

Actorul a jucat recent în serialul de televiziune "A Very English Scandal", în care a jucat rolul liderului liberal Jeremy Thorpe, care a fost implicat într-un proces foarte mediatizat în anii 1970 sub acuzaţia că ar fi conspirat pentru uciderea fostului său iubit Norman Scott.

Grant a spus la festivalul de film de televiziune de la Edinburgh că acest lucru l-a făcut să înţeleagă cât de relevantă este povestea în 2018.

"O mare parte din Thorpe şi ceea ce a făcut este narcisism. Şi în ultimii şase ani ai vieţii mele, trecând prin scandalul interceptărilor şi intrând în contact cu mulţi politicieni la momentul respectiv, a devenit foarte clar pentru mine că oricine a spus-o a înţeles bine: politica este show business pentru cei urâţi", a adăugat actorul.

"Orgoliul şi narcisismul sunt mari, dacă nu mai rele, decât am întâlnit în showbiz. Iar asta a fost o mare motivaţie pentru Thorpe; este această absolută, hotărâre de Mare rechin alb, de a obţine ceea ce vrei, şi orice altceva este abandonat. Şi încă văd oameni de genul ăsta. Poţi să vezi asta în politică chiar acum, unde carierele vin pe primul loc, iar ţara pe locul al şaselea sau pe acolo", a afirmat Grant.

El a participat la panelul despre "A Very English Scandal" alături de scenaristul Russell T Davies, regizorul Stephen Frears, producătorul executiv Dominic Treadwell-Collins şi producătorul Dan Winch.

Frears a spus că speră ca, în zece ani, cineva să facă un film despre Brexit.

Referindu-se la un comentariu anterior al lui Grant despre politicieni, Frears a spus: "Ai vorbit despre Marele rechin alb, asta este o descriere a lui Boris (Johnson)".

Actriţa Sue Perkins, care a fost moderatoarea discuţiei, a spus că acum aşteaptă un film în trei părţi despre fostul ministru de externe. "Haideţi, este povestea cea mai extraordinară", a replicat Frears.

Grant a spus că, în opinia lui, dificultatea în a face un film despre Brexit se explică în mare parte prin faptul că multe ştiri şi evenimente din jurul acestui subiect s-au întâmplat în spaţiul online.

"Atât de mult din ceea ce s-a întâmplat în scandalul Brexit s-a întâmplat online. Nimeni nu a înţeles încă cum să redea asta în film sau la televiziune", a spus el.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.