COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă COD GALBEN: 25-05-2025 ora 19 Intre 19:50 si 01:50 se va semnala Ploi ce vor acumula 20…30 l/mp. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de 20 ...30 l/mp. in Județul Gorj, Județul Vâlcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Actriţa americană de origine chineză Lucy Liu se numără printre starurile din cinematografie, televiziune, muzică şi teatru care vor fi recompensate cu stele pe Aleea Celebrităţilor din Hollywood - Walk of Fame - în anul 2019, informează Xinhua.

Numele acestor celebrităţi au fost anunţate într-o conferinţă de presă ce a fost difuzată în direct, luni, pe site-ul Walkoffame.com.

Celebrităţile care vor fi recompensate în această manieră în anul 2019 au fost împărţite în patru categorii, în funcţie de domeniul lor de activitate - cinematografie, televiziune, muzică şi teatru.

Lucy Liu, în vârstă de 49 de ani, va primi o stea pe Walk of Fame graţie rolurilor interpretate în televiziune. Actriţa a devenit cunoscută pe plan internaţional după rolul din serialul "Ally McBeal", pentru care a fost nominalizată la Primetime Emmy Award şi Screen Actors Guild Award.

Lucy Liu s-a remarcat şi în cinematografie, jucând în filme precum "Charlie's Angels" (2000), "Kill Bill" (2003), "Shanghai Noon" (2000) şi "Chicago" (2002). Recent, vedeta de origine asiatică şi-a împrumutat vocea în producţiile din franciza de animaţie "Kung Fu Panda", în care interpretează personajul Master Viper.

Vedetele ale căror nume au fost anunţate luni şi care vor primi stele pe Walk of Fame din Hollywood în 2019 sunt următoarele:

În cinematografie: Alan Arkin, Kristen Bell, Daniel Craig, Robert De Niro, Guillermo del Toro, Anne Hathaway, Lupita Nyong'o, Tyler Perry şi Gena Rowlands.

În televiziune: Alvin And The Chipmunks, Candice Bergen, Guy Fieri, Terrence Howard, Stacy Keach, Sid şi Marty Krofft, Lucy Liu, Mandy Moore, Dianne Wiest şi Julia Child (postum).

În muzică: Michael Buble, Cypress Hill, The Lettermen, Faith Hill, Tommy Mottola, Pink, Teddy Riley, Trio (Dolly Parton, Linda Ronstadt, Emmylou Harris) şi Jackie Wilson (postum).

În teatru: Idina Menzel, Cedric "The Entertainer", Judith Light şi Paul Sorvino.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.