Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Blockbuster-ul cu supereroi ''Black Panther'' a fost marele câştigător al ediţiei din 2018 a MTV Movie & TV Awards, obţinând patru premii din şapte nominalizări, în cadrul galei desfăşurate pe 16 iunie la Los Angeles şi difuzate pe 18 iunie, informează Reuters.
 

Foto: (c) Matt Sayles/AP


Ediţia de anul acesta a nonconformistei gale, ai cărei câştigători - desemnaţi prin votul publicului - sunt recompensaţi cu trofee în forma unor pungi de popcorn, a fost găzduită de actriţa de comedie Tiffany Haddish.
 


Cu încasări de 1,3 miliarde de dolari la nivel global, "Black Panther" şi-a adjudecat trofeele la categoriile "cel mai bun actor într-un film" (Chadwick Boseman), "cel mai reuşit personaj negativ" (Michael B. Jordan), "cel mai bun erou" (Chadwick Boseman) şi "filmul anului".

Boseman, care joacă rolul unui lider african fictiv Wakanda, a oferit trofeul câştigat unui bărbat fără legătură cu Hollywood-ul. "Un premiu pentru cel mai bun erou este uimitor, dar şi mai bine este să oferim recunoaştere eroilor din viaţa reală", a declarat actorul, invitându-l pe scenă pe James Shaw Jr., electricianul de 29 de ani ce l-a dezarmat pe atacatorul care a ucis patru persoane la un outlet Waffle House din Nashville, în luna aprilie, şi a salvat vieţile mai multor clienţi. "Va sta la tine acasă", i-a spus Boseman, înmânându-i trofeul.

Şi de această dată, reţeaua MTV, cunoscută pentru galele sale neconformiste, a sfidat clasificările de gen, plasând femeile şi bărbaţii împreună în categorii dedicate interpretării, pentru a sublinia egalitatea şi fluiditatea genurilor.

 


"Stranger Things" a câştigat la categoria "serialul anului" , în timp ce adolescenta Millie Bobby Brown, în vârstă de 14 ani, a fost recompensată cu premiul pentru cel mai bun actor dintr-un serial pentru prestaţia sa din "Eleven". Tânăra britanică, care şi-a şters contul de Twitter săptămâna trecută după o serie de comentarii pline de ură, s-a folosit de discursul său de acceptare a premiului pentru a vorbi despre hărţuire (bullying). "Dacă nu aveţi nimic frumos, pur şi simplu nu spuneţi. Nu ar trebui să existe loc în această lume pentru bullying, nu am de gând să o tolerez şi nici voi nu ar trebui să o faceţi", a declarat ea.
    
Actriţa din "Wonder Woman", Gal Gadot, a câştigat premiul pentru "cea mai bună luptă împotriva sistemului" în timp ce "Keeping Up with the Kardashians" a fost votat cel mai bun reality-show.

De asemenea, gazda galei din acest an, Tiffany Haddish a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bun prestaţie într-o comedie pentru interpretarea din "Girls Trip" (2017), în timp ce starul din "Jurassic World" şi "Avengers: Infinity War", Chris Pratt, a primit Generation Award, un premiu acordat anual, printre cei recompensaţi în alţi ani figurând nume mari ale industriei cinematografice ca Tom Cruise, Sandra Bullock şi Will Smith.

 

Foto: (c) Matt Sayles/AP


Actriţa şi scriitoarea Lena Waithe, care anul trecut a devenit prima femeie de culoare care a câştigat un premiu Emmy pentru scenariu, a fost recompensată cu MTV Trailblazer Award. AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Simona Tatu, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.