COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 10 – 19 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cântecul "Macarena" poate să salveze vieţi, au anunţat sâmbătă cercetătorii spanioli, care recomandă corelarea tempoului acestei melodii cu ritmul de executare a masajelor cardiace, informează AFP.

"Macarena", un cântec lansat de grupul Los del Rio în 1993, are avantajul de a fi nu doar extrem de cunoscut, ci deţine şi un tempo care este util în cazul acestui gen de intervenţii medicale de urgenţă, ce necesită între 100 şi 120 de compresii pe minut.

 


Cercetătorii de la Universitatea Barcelona, Universitatea Autonomă din Barcelona şi Spitalul Clinic din Barcelona au dorit să dovedească acest lucru şi au recrutat 164 de studenţi la medicină în cadrul unui experiment insolit.

Voluntarii au fost separaţi în trei grupuri şi au primit misiunea de a practica masaje cardiace (executate pe manechine) timp de două minute.

Cele mai bune rezultate au fost obţinute de studenţii care au folosit un metronom reglat la 103 compresii pe minut, graţie unei aplicaţii pentru smartphone-uri: 91% dintre ei au avut cadenţa recomandată.

În grupul de voluntari care au fost sfătuiţi să urmeze mintal tempoul cântecului "Macarena", 74% dintre ei au respectat ritmul corect.

Voluntarii care au executat masaje cardiace fără instrucţiuni din partea cercetătorilor şi fără repere speciale au reuşit doar într-un procent de 24% să urmeze cadenţa recomandată.

"Atât aplicaţia pentru smartphone, cât şi instrumentul de mnemotehnică asociat cântecului 'Macarena' au îmbunătăţit calitatea compresiilor toracice", a explicat cercetătorul Enrique Carrero Cardenal într-un comunicat remis de Societatea europeană de anestezie-reanimare, care organizează în această perioadă un congres la Copenhaga.

Însă, a adăugat specialistul spaniol, voluntarii din grupul "Macarena" au avut un avantaj: ei au demarat cel mai repede procedura salvatoare, în timp ce voluntarii din grupul metronomului au înregistrat cea mai mare întârziere înainte de a executa prima compresie.

Practicarea unui masaj toracic pe o persoană aflată în stop cardiac necesită "o pregătire realizată în prezenţa unui formator special", precizează filiala franceză a Crucii Roşii într-un mesaj publicat pe site-ul său. Această manevră poate să salveze vieţi umane întrucât contribuie la menţinerea oxigenării creierului până la sosirea echipelor medicale la faţa locului.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.