Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un canadian acuzat că a fost unul dintre piraţii aflaţi la originea unui atac cibernetic de amploare comis asupra grupului Yahoo în 2014 a fost condamnat marţi la cinci ani de închisoare, a anunţat Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, citat de AFP.

Karim Baratov, în vârstă de 23 de ani, a fost condamnat şi la plata unei amenzi a cărei contravaloare acoperă toate bunurile sale, au precizat autorităţile americane, care l-au acuzat pe inculpat că a fost angajat - alături de un alt pirat cibernetic - de agenţi ai serviciilor secrete ruseşti pentru a pirata conturi de e-mail Yahoo între 2014 şi 2016. În total, acel atac cibernetic a afectat aproximativ 500 de milioane de utilizatori.

Prin această condamnare, justiţia "a transmis un mesaj clar piraţilor informatici: participarea la atacuri cibernetice finanţate de către state va avea consecinţe importante", a declarat procurorul federal din California de Nord, Alex Tse, citat într-un comunicat difuzat de Departamentul de Justiţie al Statelor Unite.

Întrucât sistemul judiciar american permite acest lucru, condamnarea de marţi a fost pronunţată în absenţa unui proces, în virtutea unui acord încheiat între părţi.

Rolul jucat de Karim Baratov în acel atac cibernetic a fost acela de "a pirata conturile de e-mail ale unor persoane de care era interesat complicele lui, care lucra pentru FSB (serviciul secret al Federaţiei Ruse, n.r.), şi de a-i furniza acestuia parolele asociate acelor conturi în schimbul unor sume de bani", precizează acelaşi comunicat. Autorităţile de la Moscova au negat întotdeauna aceste acuzaţii.

Atacul cibernetic a vizat în special jurnalişti ruşi, responsabili guvernamentali ruşi şi americani, dar şi angajaţi ai unor companii private.

Karim Baratov, originar din Kazahstan, a fost arestat în Canada în martie 2017 la cererea autorităţilor americane şi nu a contestat extrădarea sa în Statele Unite. El a fost transferat în California în august 2017.

În plus faţă de Karim Baratov, alte trei persoane au fost puse sub acuzare în acest dosar: doi agenţi ai FSB (succesorul KGB-ului) - Dmitri Dokuceaev şi Igor Suşkin - şi un alt pirat cibernetic, rusul Aleksei Belan, supranumit "Magg".

Grupul Yahoo, cumpărat între timp de consorţiul Verizon, a fost afectat de un alt scandal de piraterie în masă începând din 2013 - dezvăluit de reprezentanţii companiei la sfârşitul anului 2017 -, care a afectat totalitatea celor 3 miliarde de conturi ale sale.

Statele Unite acuză cu regularitate Rusia că orchestrează atacuri cibernetice împotriva cetăţenilor şi instituţiilor sale şi că organizează manipulări politice pe internet. Autorităţile de la Moscova neagă însă cu fermitate aceste acuzaţii. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.