Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţia a crescut numărul patrulelor stradale duminică în două cartiere din San Francisco, pe coasta de vest a SUA, după ce a primit relatări privind prezenţa unor pume pe timpul nopţii în zona respectivă, informează Xinhua.

Potrivit poliţiei, o femeie a povestit că a văzut o pumă plimbându-se în apropierea casei sale sâmbătă noaptea, atunci când aceasta a ajuns cu maşina în faţa casei.

Potrivit Xinhua, este pentru a doua oară când o pumă este zărită într-o zonă a acestui oraş în ultimele şase luni.

Femeia a povestit că iniţial a crezut că este vorba despre un câine, însă când s-a apropiat, a realizat că este o pumă. Animalul s-a îndepărtat rapid.

O oră mai târziu, poliţia a primit un al doilea apel telefonic care semnala prezenţa unei pume, însă deşi poliţiştii au patrulat zona, felina nu a putut fi localizată.

Potrivit poliţiei, în prezent nu se cunoaşte dacă este vorba despre două pume sau dacă acelaşi animal a fost văzut de două ori.

Ultima apariţie a unei pume într-un cartier din zonă a fost semnalată în luna august a anului trecut, atunci când un rezident a raportat prezenţa unei pume şi a unui pui într-un copac.

Potrivit Xinhua, se estimează că în prezent între 4 000 şi 6 000 de pume trăiesc în California, iar teritoriul lor se poate extinde de la 16 la 640 kilometri pătraţi, potrivit responsabililor pentru fauna sălbatică.

De asemenea, nu este neobişnuit ca aceste feline să cutreiere zonele populate. Rezidenţii au semnalat prezenţa unor pume în San Francisco şi în suburbiile acestuia de patru ori în iunie şi iulie 2015.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.