Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autorităţile de la Beijing au demarat luni o campanie specială ce vizează jocurile video, al cărei scop este eliminarea produselor "de prost gust" din această industrie, a anunţat agenţia de presă Xinhua, citată de Reuters.

Noua campanie, care se va întinde pe durata unei luni, doreşte să identifice acele jocuri video care "prezintă o deviaţie severă în ceea ce priveşte scala de valori, distorsionează istoria, defăimează personalităţi istorice, încalcă politici guvernamentale din domeniul minorităţilor etnice şi religioase şi promovează conţinuturi care sunt sângeroase, violente şi asociate jocurilor de noroc", a precizat Xinhua.

Piaţa jocurilor video, aflată în plin avânt în China, considerată cea mai mare din lume, este stimulată de produsele lansate de companii precum Tencent şi NetEase.

Guvernul chinez controlează cu stricteţe conţinuturile distribuite în ţară, inclusiv produsele lansate de industria cinematografică, industria muzicală şi cea a jocurilor video.

În 2017, compania Tencent a fost nevoită să modifice un joc video foarte popular, ce prezenta o bătălie regală, după ce instituţia de reglementare din China a spus că acel produs era prea sângeros şi violent. Compania a fost nevoită să creeze o nouă versiune a jocului, care să fie mai aproape de "valorile fundamentale socialiste", înainte ca aceasta să primească aprobarea spre a fi difuzată în China.

Articolul publicat de agenţia de presă Xinhua nu a menţionat numele jocurilor video şi ale companiilor vizate de această campanie.

Potrivit aceleiaşi surse, autorităţile locale vor bloca orice conţinut ilegal care provine din străinătate şi care încalcă legislaţia chineză. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.