COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului
O femeie care a suferit o leziune cerebrală după ce a contractat o infecţie în urma unei intervenţii chirurgicale a primit dreptul la o plată compensatorie din partea Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie, informează Press Association.
Emma Shirley, în vârstă de 42 de ani, din Dover, a suferit în anul 2010 o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale, la King's College Hospital din Londra.
Însă, după operaţie, ea a acuzat dureri de cap, iar în urma tomografiilor s-a constatat prezenţa unui abces şi a unei cantităţi de lichid la nivelul creierului.
Ulterior, ea a suferit o criză şi a fost diagnosticată cu epilepsie, slăbiciune în partea dreaptă a corpului şi deteriorarea memoriei şi a abilităţilor lingvistice.
Shirley a intentat proces King's College Hospital NHS Foundation Trust care a acceptat să ajungă la o înţelegere cu aceasta.
Luni, la Înalta Curte, avocaţii King's College Hospital NHS Foundation Trust au recunoscut că Shirley ar fi trebuit internată în spital la momentul la care a fost descoperită infecţia. ''A existat o recunoaştere de către trust a faptului că internarea ar fi trebuit să faciliteze mai devreme transferul către King's College Hospital. Acest lucru ar fi rezultat într-un tratament instituit mai din timp şi un rezultat mai bun, iar pentru aceasta trustul oferă fără rezerve scuzele sale domnişoarei Shirley'', a declarat Erica Power, din partea NHS Foundation Trust.
Adresându-se pacientei, care a participat la scurta audiere, judecătorul Patrick Curran a spus că ''banii nu reprezintă niciodată o compensaţie''. Acesta a adăugat că suma acordată i-ar putea oferi însă lui Shirley posibilitatea de a ''privi către viitor mai degrabă decât spre trecut''.
Avocata lui Shirley, Angharad Hughes, a subliniat după audiere că în urma celor întâmplate clienta sa ''este nevoită să trăiască cu consecinţele eşecurilor spitalului în evaluarea degradării stării sale de sănătate şi cu necesitatea urmării unui tratament pentru tot restul vieţii sale''.
''Acest lucru a avut un impact amplu asupra tuturor aspectelor vieţii Emmei'', a menţionat avocata, conform sursei citate.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |