COD GALBEN: 10-08-2020 ora 10 Intre 10 august, ora 12:00 – 10 august, ora 23:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată in conform textului și hărții;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Conform prognozei meteo, pe parcursul zilei de marţi, între orele 14:00 - 22:00, va fi Cod portocaliu de vreme instabilă în sudul şi estul Transilvaniei, în zona Carpaţilor de Curbură, local în Muntenia, precum şi în cea mai mare parte a Dobrogei. Aici, vor fi intervale cu vijelii (viteze de 80 - 90 km/h), averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 35 - 40 l/mp şi, pe arii restrânse, 50 - 70 l/mp. "Ne aflăm în fața unei avertizări Cod portocaliu. O masă de aer rece păstrunde peste țara noastră. Din fericire disconfortul termic, în urma tranzitării acestui front atmosferic a întregului teritoriu al României va dispărea preț de două, trei zile, dar acest lucru se întâmplă cu prețul înregistrării unor cantități de peste 50-70 de litri, într-o oră sau o oră și jumătate, cum de altfel discutăm chiar la acestă oră de avertizările Cod roșu pe care colegii mei le emit, până în momentul de față, în special pentru zona Carpaților de Curbură. Atenție pentru următoarele ore și la partea de Sud-Est a țării, pentru că, în momentul în care o masă de aer cald este dislocată rapid de o masă de aer rece, probabilitatea ca norii aceia de furtună care se dezvoltă până la înălțimi foarte mari , să determine, pe lângă cantități importante de apă, peste 40-50-60 de litri pe mp, să fie ridicată", a declarat pentru AGERPRES Gabriela Băncilă, director meteorologie operațională din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie. Imagine. Cătălin Soci, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Traian Arsenescu.
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.