Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Senatul a adoptat tacit, marţi, propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari USR care prevede majorarea progresivă anuală cu 1% a cotei de contribuţie la Pilonul II.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 2 septembrie, a fost citită de vicepreşedintele Senatului Virgil Guran, care a condus şedinţa de marţi a plenului.

"Începând cu data publicării prezentei legi in Monitorul Oficial al României, cota de contribuţie la fondul de pensii se majorează anual cu 1%, începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an, până la atingerea unui procentaj de 10%", prevede nota.

Potrivit expunerii de motive, creşterea cotei de contribuţie la Pilonul II ar facilita "o tranziţie adecvată şi sustenabilă" spre o cotă de 10%, astfel încât "să nu existe un şoc economic în această tranziţie la Pilonul II în schema de pensii naţională".

"Sistemul de pensii din Pilonul II ar trebui privit ca o investiţie care creşte cheltuielile publice pe termen scurt, dar va deveni mai ieftină pe termen lung, având, de asemenea, un impact pozitiv semnificativ asupra nivelului de venit al populaţiei ajunse la vârsta de pensionare şi asigurându-le un trai decent, uşurând sarcina statului care se va confrunta cu populaţie tot mai în vârstă", se menţionează în expunerea de motive.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.