Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele interimar al Senatului efectuează, miercuri şi joi, o vizită în Republica Moldova, unde va o avea întrevedere cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, pe agenda discuţiilor figurând priorităţile cooperării bilaterale în domenii de interes comun.

Programul vizitei la Chişinău a preşedintelui interimar al Senatului cuprinde şi o întâlnire cu reprezentanţi ai principalelor ONG-uri din Republica Moldova care se ocupă de problema violenţei domestice şi a egalităţii de gen.

Potrivit unui comunicat al Senatului, Gorghiu va participa la o masă rotundă cu tema "Egalitatea de gen şi violenţa domestică", la care vor fi prezente ONG-urile "La Strada Moldova", Centrul de Drept al Femeilor, Gender-Centru şi Coaliţia Naţională "Viaţă fără violenţă".

"Prin această iniţiativă se doreşte intensificarea schimbului de cunoştinţe, experienţă şi bune practici între cele două ţări, în vederea îmbunătăţirii legislaţiei în domeniu. La întrevedere va fi prezentă şi preşedinta Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova, Doina Gherman", se arată în comunicat.

Alina Gorghiu se va întâlni şi cu studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, tema discuţiilor fiind "Politica fără tineri nu are viitor".

Ea va participa şi la deschiderea oficială a celei de-a VIII-a ediţii a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, la Cineplex "Loteanu". Festivalul este finanţat de Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova şi Institutul Cultural Român. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.