Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a acuzat, miercuri, PSD că a copiat şi prezentat, în cadrul comisiei de specialitate, amendamentele pe care partidul pe care îl reprezintă le-a pregătit la ordonanţa privind facturile la energie, precizând însă, că şi-ar dori ca acestea să fie totuşi adoptate.

"Deşi era anunţată dezbaterea şi votul pe amendamentele la ordonanţa de urgenţă emisă de Guvern privind facturile, astăzi la Senat, în comisie a fost o şuetă şi practic nu au fost supuse analizei şi votului amendamentele formulate la ordonanţa privind facturile. Forţa Dreptei a prezentat amendamentele de bun simţ pe care noi le-am pregătit la dezbaterea ordonanţei de urgenţă, care sunt foarte clare - să se aplice preţul plafonat doar pentru consumul curent, fără niciun fel de constrângere stabilită pe baza consumului din anii anteriori. Adică cât consumi, atâta plăteşti. Doi - să revenim la plafonul de 300 de kilowaţi pentru care nu există niciun temei de reducere a acestui plafon. Trei - ceea ce am propus şi data trecută - indiferent cât consumă un consumator casnic, să plătească 300 de kW la preţul plafonat, iar ce depăşeşte preţul plafonat să fie plătit la preţul pieţei", a declarat Orban la Parlament.

El susţine că, la comisie, amendamentele sale au fost preluate de PSD.

"Am constatat astăzi, urmărind media, că PSD anunţă că depune amendamente aproape similare. De asemenea, noi am solicitat în amendamentele depuse şi înaintate de Ionel Dancă şi includerea cluburilor sportive şi a bisericilor între beneficiarii preţului plafonat - persoanele juridice care beneficiază de preţul plafonat. Astăzi vedem cu suprindere că şi PSD anunţă acelaşi amendament. Pun o întrebare care e de bun simţ: OUG a fost adoptată de Guvern şi a fost contrasemnată de toţi miniştrii PSD care aveau obligaţia legală să contrasemneze. Conţinutul OUG a fost convenit în şedinţa coaliţiei PSD - PNL. Cum este posibil ca astăzi unul dintre partidele de guvernământ, după ce a fost adoptată ordonanţa într-o formă, să vină să dea "copy paste" după amendamentele pe care noi le-am anunţat imediat şi am şi solicitat convocarea comisie de la Senat pentru dezbaterea lor?", a adăugat Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, gestul PSD este unul "neserios" şi "o formă de hoţie".

"Mi se pare un gest neserios şi o formă de hoţie, la urma urmei, şi de "copy paste" dar, dacă aceste amendamente vor fi adoptate, şi eu îmi doresc ca ele să fie adoptate, ele vor permite accesul la preţul plafonat a peste un milion de consumatori persoane fizice, consumatori casnici, şi de asemenea a unor persoane juridice care (...) au dreptul la preţul plafonat", a explicat fostul premier.

Un alt amendament propus de deputaţii independenţi de dreapta vizează desfiinţarea din preţul energiei electrice pe care îl plăteşte consumatorul casnic a bonusului de cogenerare, a contravalorii certificatelor verzi şi a accizei, "pentru că sunt nişte costuri care nu mai au nicio fundamentare raportat la preţul la care ajunge energia electrică la producător". "Aceste scheme de ajutor de stat nu mai au nicio bază", a motivat Orban. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.