Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini, fără drept, pe pereţii clădirilor şi gardurilor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei şi obligarea înlăturării de către contravenient a celor imprimate, cu redarea stării iniţiale a bunului sau refacerea acestuia, după caz, sancţiune ce se execută în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data la care devine executorie, potrivit unui proiect iniţiat de parlamentari PNL, PSD şi USR, adoptat miercuri de Senat.

"În cazul neîndeplinirii obligaţiei prevăzute, autoritatea administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia poate să reabiliteze din fonduri proprii bunurile afectate, având dreptul la acţiune în regres împotriva contravenientului" - prevede un amendament admis la proiectul ce are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în sensul înăspririi sancţiunilor pentru faptele privind imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini fără drept, pe pereţii clădirilor şi gardurilor, respectiv dezlipirea sau distrugerea afişelor şi reclamelor legal amplasate.

Proiectul mai prevede amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei pentru "scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiectele de folosinţă comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum şi dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunţurilor şi afişelor legal expuse în locuri anume destinate", cu obligarea contravenientului de a înlătura pagubele produse şi refacerea bunului distrus.

Potrivit iniţiatorului, scopul propunerii legislative este să descurajeze autorii de graffiti să distrugă faţadele bunurilor aflate în domeniul public sau privat, patrimoniului cultural, precum şi alte piese de mobilier urban.

De asemenea, proiectul propune abrogarea Legii nr. 554/2003 privind măsuri pentru asigurarea aspectului estetic al Capitalei şi al altor localităţi.

Senatul este prima Cameră sesizată. AGERPRES/(A, AS - autor: Sorinel Peneş, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.