Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a declarat, marţi, că legea offshore este foarte importantă şi nu înţelege graba cu care actul normativ este trecut prin Parlament, beneficiarul gazelor din Marea Neagră fiind o companie de stat, dar nu a statului român, ci a celui austriac.

"Este o lege foarte importantă care intră în circuitul Camerei Deputaţilor şi în câteva zile este votată şi nu înţelegem motivul acestei grabe. Cam în aceeaşi componentă am fost şi am votat - a trecut prin comisiile noastre - legea compensării la energie electrică şi la gaze şi acum hotărâm sau o să hotărască majoritatea din acest Parlament că principalii beneficiari şi decidenţi asupra gazelor din Marea Neagră să fie alţii - o companie de stat, dar nu a statului român, ci a statului austriac. Nu înţelegem graba şi sperăm să discutăm punct cu punct, amendament cu amendament această lege, nu cum s-a făcut cu legea compensării. Atunci a ieşit ceva scris pe genunchi", a afirmat Simion, în deschiderea dezbaterilor de marţi din comisiile parlamentare de specialitate.

Înainte de începerea şedinţei, deputatul AUR a protestat faţă de faptul că ministrul Energiei, Virgil Popescu, s-a aşezat în sala de dezbateri între reprezentanţii mai multor firme, între care OMV Petrom.

"Domnul e reprezentant al OMV Petrom, acesta e ministrul Energiei. (...) Nevastă-sa are o benzinărie la OMV Petrom şi vine astăzi în faţa noastră. E un hoţ (ministrul Energiei - n.r.)! Hoţul - OMV! Bravo!", a susţinut George Simion.

Ulterior, ministrul Energiei şi-a schimbat locul în sala de şedinţe.

În timpul dezbaterilor, deputatul AUR Dan Tanasă a avut un schimb de replici cu Cătălin Niţă, director executiv al Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze. După ce discuţiile au devenit aprinse, Tănasă i-a strigat lui Niţă să părăsească sala de şedinţe.

"Cine administrează zăcămintele? Statul român?", a întrebat Tanasă.

"Statul român", a răspuns Niţă.

"Vrei să spui că au plecat americanii de acolo şi o să exploatăm noi? A verificat statul român câţi bani a băgat Exxon acolo?", a adăugat deputatul AUR.

Cătălin Niţă i-a răspuns că evaluarea a fost făcută de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. "Învăţaţi-vă autorităţile când intraţi în deputăţie. V-au votat nişte oameni, domnule deputat. Domnule Andronache, un chestor, o pază nu aveţi? Poate oricine să facă orice în Parlamentul ăsta?", a adăugat Niţă.

"Eu nu sunt oricine, măi papagalule, sunt deputat, sunt ales de poporul român. Pe tine cine te-a ales? Are statul român tehnologie să exploateze gazele astea? (...) Dacă are tehnologie, de ce am dat licenţă la Exxon şi acum o răscumpărăm de la Exxon cu un miliard?", a replicat Tanasă.

Întrebat de jurnaliştii prezenţi dacă nu încalcă noile prevederile ale Regulamentului Camerei Deputaţilor, adoptate recent, riscând astfel o sancţiune, Tanasă a negat. "Nu înţeleg la ce vă referiţi. Cum am vorbit? Cu ce am jignit? Este o jignire (papagalule - n.r.)? Nu, este o caracterizare. Slugă - este o caracterizare. Nu vă interesează ce se discută aici? Nu vă deranjează? Vă convine că România este o slugă, nu?", a susţinut el.

Proiectul legii offshore a intrat marţi în dezbaterea comisiilor reunite de buget, finanţe şi pentru industrii ale Camerei Deputaţilor. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.