Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Membrii Comisiei pentru drepturile omului din Senatul României şi o delegaţie a Radei Supreme din Ucraina aflată la vizită la Bucureşti au subliniat, marţi, ajutorul acordat de români celor aproape un milion de persoane care, fugind din calea războiului, au trecut graniţa româno-ucraineană.

"E foarte trist contextul în care are loc această discuţie. Ne-am preocupat de problema refugiaţilor din Ucraina de la începutul agresiunii Federaţiei Ruse în Ucraina. Am beneficiat de sprijinul Ambasadei Ucrainei la Bucureşti şi de o bună colaborare a instituţiilor româneşti cu cele europene şi cu societatea civilă. Cetăţenii români s-au mobilizat exemplar şi i-au ajutat pe cei care fugeau de război. (...) Am pus accent pe sănătate, educaţie şi, în special, pe nevoile copiilor", a afirmat Anca Dragu, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, în întâlnirea cu deputaţii ucraineni.

Ea a adăugat că, de la începutul războiului, în România au venit 902.000 de persoane din Ucraina, în România existând 4.435 de azilanţi. Anca Dragu a menţionat că refugiaţii din Ucraina au beneficiat de asistenţă medicală pentru afecţiuni cronice şi acute, 571 fiind internaţi în spitale, 2.778 s-au prezentat la unităţile de primiri urgenţe şi peste 1.000 de vârstnici au beneficiat de servicii sociale.

"Aş vrea să spun şi despre elevii şi preşcolarii din Ucraina, care - sperăm noi - au găsit o casă în România în aceste vremuri atât de grele. În Bucureşti, avem Şcoala Uruguay, unde sunt peste 100 de copii de ucraineni. Avem cetăţeni ucraineni care deja şi-au găsit un loc de muncă în România", a arătat Dragu.

Coordonatorul delegaţiei deputaţilor ucraineni în România, Liudmyla Marchenko, preşedintele subcomitetului pentru legislaţie privind statutul deputatului din Rada Supremă a Ucrainei, a mulţumit românilor pentru ajutorul acordat şi şi-a exprimat speranţa ca România să contribuie la reconstrucţia Ucrainei.

"Ţara mea e în război. Mulţumim că în aceste vremuri sunteţi cu noi şi că, în ţara dumneavoastră, cetăţenii noştri şi-au găsit adăpost. (...) Astăzi, Ucraina apără cu corpul său întreaga Europă. În ţara noastră, astăzi, se ucid civili, femei şi copii. Acesta este un genocid. Ucraina cu siguranţă va birui şi cu siguranţă, împreună cu dumneavoastră, vom celebra. Vă mulţumesc pentru fiecare pas prin care demonstraţi că popoarele noastre sunt prietene. După victorie urmează reconstrucţia şi sunt sigură că România va participa la acest proces. Apelăm pentru sprijin şi ajutor din partea dumneavoastră, vă cerem să vă opuneţi Rusiei. (...) Pentru noi, orice viaţă pierdută este o tragedie, pentru Rusia doar o statistică", a spus Liudmyla Marchenko.

Ea a invitat grupul parlamentar de prietenie România-Ucraina să efectueze o vizită în ţara sa.

Robert Cazanciuc, vicepreşedinte al Senatului, a amintit de un ghid de conversaţie româno-ucrainean, tipărit în 13.000 de exemplare, la initiaţiva unor senatori, şi şi-a exprimat speranţa ca acest ghid să se transforme, într-o bună zi, într-unul turistic.

"Este aproape ireal că în secolul 21, în mijlocul Europei, se poate întâmpla un genocid. Am crezut că aceste lucruri au rămas în istorie, dar ele se întâmpla chiar sub ochii noştri. Aproape un milion de oameni care au trecut prin România (...). E o componentă de sprijin din partea noastră, aici şi în Ucraina, prin lucrurile pe care le-au trimis. Cu siguranţă, fiind vecini, România poate juca un rol important la reconstrucţia Ucrainei", a declarat Cazanciuc. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.