Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, va efectua o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, la Washington DC, în perioada 24 - 30 martie, fiind programate întâlniri cu reprezentanţi ai Legislativului SUA, ai mediului de afaceri, precum şi cu comunitatea românească din zonă.

"Vizita de lucru în Statele Unite ale Americii, prima efectuată în ultimii 10 ani de un preşedinte al Senatului Românei, în fruntea unei delegaţii reprezentative, are ca scop reliefarea sprijinului deplin al Parlamentului pentru relaţia bilaterală transatlantică cu SUA, bazată pe Parteneriatul Strategic şi apartenenţa la NATO", se arată într-un comunicat al Senatului presă transmis, marţi, AGERPRES.

Potrivit unui memorandum intern prezentat săptămâna trecută în Biroul permanent al Senatului, Cîţu va fi însoţit de senatorii Robert Cazanciuc şi Radu Oprea (PSD), Alina Gorghiu şi Roberta Anastase (PNL), Ion Narcis Mircescu (USR), Lorand Turos (UDMR).

Delegaţia condusă de Florin Cîţu va avea o serie de întrevederi oficiale cu reprezentanţi ai Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor SUA, precum şi ai Departamentului de Stat.

Mai sunt programate întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri american şi ai comunităţii româneşti din zonă.

Vor fi dezbătute teme privind relaţia bilaterală româno-americană, cooperarea în plan politic şi parlamentar, economic şi de securitate, precum şi proiecte internaţionale.

"Pe agenda discuţiilor va figura şi interesul pentru un dialog parlamentar activ între Parlamentul României şi Congresul SUA, cu predilecţie în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la programul Visa Waiver", se menţionează în comunicatul citat. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.