Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, consideră că industria IT necesită un cadru fiscal simplu şi clar, astfel încât România să devină cel mai important jucător în Uniunea Europeană.

"Una dintre cele mai productive industrii din România, industria IT, are nevoie de soluţii eficiente pentru prevenirea şi combaterea fenomenului Brain Drain şi pentru accesul la finanţare. Un alt pilon de bază pentru industria IT este necesitatea unui cadru fiscal simplu şi clar, astfel încât România să devină cel mai important jucător în Uniunea Europeană", a afirmat, marţi, Cîţu, potrivit paginii de Facebook a Senatului.

Potrivit postării, Florin Cîţu s-a întâlnit, marţi, cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, şi cu reprezentanţii Asociaţiei patronale a industriei de software şi servicii.

"Am discutat soluţii pentru problemele cu care se confruntă industria IT din România. Soluţiile identificate împreună cu reprezentanţii ANIS vor încuraja inovaţia şi cercetarea, vor consolida ecosistemul de afaceri mici şi mijlocii din domeniu, vor ajuta companiile să aibă acces la surse de finanţare şi la capital uman", a adăugat Cîţu. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

 

Sursa foto: Senatul României / facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.