Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Senatorul liberal Adrian Hatos, preşedintele Comisiei pentru Ştiinţă, Inovare şi Tehnologie, remarcă, într-un raport al activităţii sale pe anul 2021, adoptarea în Parlament a legii care prevede că Ministerul Educaţiei va publica lunar un Calendar al activităţilor extraşcolare de promovare a ştiinţei.

"Este o iniţiativă legislativă cu impact major în domeniul educaţiei. Propunerea vizează obligativitatea Ministerului Educaţiei de a asigura un spaţiu virtual dedicat promovării activităţilor extraşcolare cu caracter ştiinţific, astfel încât toţi elevii, profesorii, părinţii şi cetăţenii vor avea acces la informaţie de calitate privind proiectele şi acţiunile care promovează ştiinţa. Aceasta a fost adoptată în unanimitate de Senatul României, fiind în prezent la promulgare", a declarat, luni, senatorul PNL Bihor, Adrian Hatos.

Potrivit acestuia, primul an de mandat a fost marcat de pandemie şi jalonat de două guverne, o perioadă grea, cu alegeri dificile în perioade de criză în care a optat "raţional pentru stabilitatea politică atât de necesară pentru situaţiile de urgenţă sanitară, economică şi socială prin care trece ţara".

"Lupta cu pandemia sau cu extremismul mi se par, în acest moment, a avea o miză mai mare decât confruntările interne de partid. M-am focalizat, astfel, pe îndeplinirea îndatoririlor de parlamentar, pe consolidarea relaţiilor cu organizaţiile PNL şi alegătorii din Bihor, pe promovarea ştiinţei şi a cercetătorilor din România, pe contribuţia la realizarea unei legislaţii a educaţiei care să îmbunătăţească învăţământul din România şi pe contracararea extremismului antidemocratic care devine din ce în ce mai popular pe fondul unor nemulţumiri, adeseori neînţelese, dar întemeiate, privind clasa politică de la noi din ţară", a afirmat senatorul Adrian Hatos, care este membru şi în Comisia de Învăţământ, Tineret şi Sport.

Adrian Hatos este iniţiator şi co-iniţiator a 24 de propuneri legislative, majoritatea referitoare la educaţie şi la administraţie. A formulat 12 întrebări către miniştri şi a citit 12 declaraţii politice de la tribuna Senatului. A participat cu intervenţii la 23 de dezbateri formale pe teme de educaţie şi cercetare şi la numeroase alte întâlniri cu specialişti şi cercetători din diverse domenii.

În vederea promovării activităţii comisiei nou înfiinţate pe care o prezidează - Comisia pentru ştiinţă, inovare şi tehnologie, Adrian Hatos a iniţiat şi organizat o serie de dialoguri cu cercetătorii români, profitând de posibilităţile puse la dispoziţie de reţelele de socializare, potenţate în pandemie.

În acest context a organizat, în luna mai 2021, o dezbatere privind posibilităţile de revitalizare a sistemului românesc de cercetare şi dezvoltare la care au participat actorii principali din domeniu, inclusiv doi miniştri. "Am convingerea că discuţiile de atunci au influenţat agenda politică a cercetării româneşti", a subliniat el.

"Adeseori, cercetătorii români nu sunt implicaţi în mod necesar de către factorii de decizie la dezbaterile publice, cadrele în care aceştia se pot aşeza la aceeaşi masă cu decidenţii fiind mai degrabă reduse. Din poziţia de preşedinte al Comisiei care reglementează acest sector în Senatul României, mi-am asumat că voi încerca, prin activitatea mea, să devin o portavoce pentru cercetătorii din România, iar această iniţiativă se circumscrie dezideratului antemenţionat. Am organizat, aşadar, în perioada iunie-septembrie 2021, dialoguri săptămânale cu cercetătorii din diverse domenii, încercând să promovez diversitatea sectorului şi pluralismul de idei", a adăugat Adrian Hatos.

În luna noiembrie a elaborat şi a lansat în procesul legislativ o lege privind instituirea Platformei Unice de Raportare în Învăţământul Superior.

"În dezbaterea politică m-am străduit să fiu cooperant, echilibrat şi civilizat. Chiar dacă, noi, parlamentarii, reprezentăm categorii diferite de electorat, putem conveni uşor asupra lucrurilor care ne unesc sau ne despart şi, în măsura în care există voinţă şi bun simţ, se poate ajunge şi la compromisuri care nu compromit. Voi continua în acelaşi fel, în speranţa de a aduce, alături de colegii din PNL, o viaţă mai bună pentru cetăţenii României, democratică, sigură şi prosperă", a mai afirmat senatorul PNL Bihor. AGERPRES / (AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: Senatorul PNL de Bihor Adrian Hatos

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.