Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Punctul de vedere formulat de Comisia pentru constituţionalitate din Senat, potrivit căruia numirea în funcţia de membru în Comitetul de reglementare al ANRE a lui Alexandru Stănescu este legală, a fost trimis Curţii Constituţionale, după ce, miercuri, Biroul permanent a fost informat în acest sens.

Marţi, Comisia pentru constituţionalitate a Senatului a dezbătut sesizarea de neconstituţionalitate a USR cu privire la Hotărârea Parlamentului nr. 49/2021 privind numirea unui membru în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Senatorii PSD, PNL şi UDMR din Comisia pentru constituţionalitate au decis că numirea Alexandru Stănescu nu încalcă Constituţia, a declarat, pentru AGERPRES, senatorul AUR Sorin Mateescu, vicepreşedinte al comisiei.

"Punctul de vedere al PSD - PNL - UDMR a fost că sesizarea USR privind numirea domnului Stănescu este constituţională şi că nu se poate contesta o hotărâre a Biroului permanent reunit, având în vedere că plenul a votat în majoritate numirea dânsului. AUR şi USR au fost împotriva punctului de vedere exprimat de PNL - PSD - UDMR", a precizat Mateescu după şedinţa de marţi a comisiei.

În opinia sa, Alexandru Stănescu nu îşi are locul la ANRE, pentru că s-au încălcat 'regulile minime de accedere într-o funcţie'.

"Eu am avut o afinitate către punctul de vedere al USR (...). Acest membru în Consiliul de reglementare al ANRE nu îşi are locul acolo, având în vedere că, pe de o parte, dacă stăm să gândim şi să luăm lucrurile firesc, dacă te duci la un angajator să te angajezi, te prezinţi, vii la un interviu. Acest domn nu a participat nici măcar în comisii la un interviu. Adică s-au cam încălcat regulile minime de accedere într-o funcţie. Măcar aşa, de bun simţ, mă prezint, am aceste studii, am CV-ul acesta, consider că mă pricep în acest domeniu datorită faptului că am competenţe în domeniu. Am votat un nume, practic, nu ştim ce gândeşte şi ce criterii de competenţă ar avea acest membru", a susţinut Mateescu.

Senatorul apreciază că CCR o să respingă sesizarea formulată de USR, întrucât competenţa va aparţine unei instanţe de drept administrativ, care să stabilească, conform legii de organizare a ANRE, "dacă îndeplineşte acest domn condiţiile legale sau nu le îndeplineşte".

Alexandru Stănescu a fost ales, la sfârşitul anului trecut, de plenul comun al Parlamentului, în funcţia de membru al Comitetului de reglementare al ANRE, fiind propus de grupul PSD, pe locul rămas vacant în urma demisiei lui Marian Neacşu. El a primit avizul comisiilor de specialitate din Parlament.

Sesizarea USR la Curtea Constituţională cu privire la Alexandru Stănescu a fost depusă la jumătatea lunii decembrie. AGERPRES/(AS - autor: Sorinel Peneş, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.