Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a afirmat, miercuri, legat de scandalul de la citirea moţiunii de cenzură, că este categoric împotriva modului în care s-au comportat unii parlamentari, menţionând că Parlamentul nu poate fi transformat "în loc de bătaie" şi că va vota în favoarea sancţionării unora dintre cei care au fost parte în aceste evenimente, dacă se va propune acest lucru.

Orban a spus că i-a delegat atribuţiile sale vicepreşedintelui Camerei Florin Roman pentru acea şedinţă de plen reunit pentru că aşa este procedura.

"Florin Roman este colegul meu şi aşa s-a procedat. Când preşedintele Camerei Deputaţilor este dintr-o formaţiune politică, normal că îi deleagă unui coleg din formaţiunea sa politică", a explicat Orban, întrebat de ce i-a delegat atribuţiile lui Florin Roman pentru acea şedinţă.

El a menţionat însă că Anca Dragu trebuia să conducă şedinţa.

"La începutul şedinţei Bpr, când am discutat cu doamna preşedinte Anca Dragu de cine prezidează Bpr, e adevărat că am avut o discuţie nu de la microfon, dar a fost auzită, în care i-am spus: tu conduci Bpr şi tot tu vei conduce plenul, aşa cum s-a întâmplat de-a lungul timpului - cine conduce Bpr de dinaintea şedinţei de plen conduce şi plenul. Domnului Roman nu i-am comunicat direct special, este adevărat. Probabil ar fi trebuit să aibă o discuţie cu doamna preşedinte Anca Dragu sau cu mine, eu am fost convins că odată ce Anca Dragu a condus şedinţa de Bpr şi am avut acea discuţie la începutul şedinţei, era deja evident că va conduce Anca Dragu", a arătat Orban.

Ludovic Orban a adăugat că Parlamentul nu poate fi transformat în loc de bătaie.

"Pe de altă parte, sunt categoric împotriva a ceea ce au făcut reprezentanţii unui partid politic. Nu poţi să transformi Parlamentul României în loc de bătaie şi să iei pur şi simplu cu forţa de pe scaun un deputat. I-a luat scaunul. Aşa ceva nu se întâmplă în parlamente civilizate şi, în mod evident, categoric, nu pot să fiu de acord şi dacă se va propune sancţionarea unora dintre cei care au fost parte în aceste evenimente voi vota pentru", a mai spus Orban.

Întrebat dacă există riscul să fie sancţionat şi Florin Roman, pe motiv că ar fi acaparat microfonul, Orban a precizat: "Nu a acaparat microfonul, a apăsat primul pe butonul de microfon. Mărturisesc că nu am urmărit scenele cu foarte multă atenţie şi nu cred că e bine pentru imaginea Parlamentului să se întâmple aşa ceva".

Joia trecută, Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit în şedinţă comună pentru prezentarea moţiunii de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR. Vicepreşedintele Camerei Florin Roman a condus, la început, şedinţa, dar în urma presiunii parlamentarilor AUR, a plecat de la prezidiu şi conducerea a fost preluată de preşedintele Senatului, Anca Dragu. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.