COD PORTOCALIU: 31-07-2021 ora 10 Intre 31 iulie se va semnala val de căldură persistent și disconfort termic deosebit de  accentuat COD PORTOCALIU: 31-07-2021 ora 10 Intre 31 iulie, ora 13:00 – 31 iulie, ora 23:00 se va semnala vijelii puternice, grindină, averse torențiale COD PORTOCALIU: 31-07-2021 ora 10 Intre 1 august se va semnala val de căldură persistent și disconfort termic deosebit de  accentuat COD ROSU: 31-07-2021 ora 14 Intre 14:45 si 15:45 se va semnala averse torenţiale ce vor depăşi 40-50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină. in Județul Gorj; COD ROSU: 31-07-2021 ora 14 Intre 14:40 si 15:40 se va semnala averse torenţiale ce vor depăşi 40-50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină. in Județul Vâlcea, Județul Vâlcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bolnavii de cancer vor beneficia gratuit de consiliere psihologică, iar persoanele care îngrijesc pacienţi oncologici primesc indemnizaţie, prevede o propunere legislativă a senatorului PNL Nicoleta Pauliuc, intrată miercuri în circuit legislativ.

Proiectul de act normativ menţionează că îngrijitorii pacienţilor oncologici vor avea şi ei dreptul la şedinţe gratuite de consiliere psihologică şi orice persoană va putea să-şi ia concediu medical dacă îl însoţeşte pe bolnavul asigurat, cu acordul acestuia, la intervenţii chirurgicale sau la efectuarea tratamentelor prescrise de medic. Pacientul cu afecţiuni oncologice îşi poate exprima acordul numai pentru o singură persoană la fiecare intervenţie chirurgicală, respectiv tratament.

Pacientul cu afecţiuni oncologice şi îngrijitorul acestuia vor beneficia de minimum o şedinţă de evaluare psihologică clinică şi minimum cinci şedinţe de consiliere psihologică clinică. Durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice este de cel mult 45 de zile calendaristice în interval de un an pentru un pacient.

Proiectul mai prevede că pot beneficia de concediu şi alocaţie părinţii care au un copil grav bolnav până la împlinirea vârstei de 18 ani şi nu 16 ani cât era până în prezent.

Concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice, precum şi şedinţele de evaluare psihologică clinică, respectiv de consiliere psihologică clinică se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul specialist.

Indemnizaţia pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

"Această iniţiativă legislativă este un exemplu de bune practici prin care un proiect al unui parlamentar prinde viaţă în urma consultărilor cu actorii societăţii civile direct implicaţi în susţinerea bolnavilor de cancer. Rezultatul acestor discuţii este o iniţiativă care oferă sprijin concret pentru pacienţii oncologici şi pentru persoanele care au grijă de ei", a declarat senatorul PNL Nicoleta Pauliuc, potrivit unui comunicat al Senatului transmis, miercuri, AGERPRES.

Iniţiativa legislativă este în concordanţă cu Planul european de combatere a cancerului, lansat de Comisia Europeană la începutul acestui an, şi care prevede că "statele membre (ale Uniunii Europene) vor transpune integral Directiva privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor şi îngrijitorilor, care introduce concediul de îngrijitor şi posibilitatea de a solicita formule flexibile de lucru" AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.