COD GALBEN: 26-04-2025 ora 10 Intre 26 aprilie, ora 10 – 27 aprilie, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit miercuri pentru prezentarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, care a fost depusă dimineaţă de parlamentarii PSD. Moţiunea este intitulată "România eşuată. Recordul 'fantastic' al Guvernului Cîţu", iar în textul acesteia social-democraţii susţin că guvernarea PNL-USR-UDMR "conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare".

 

 

UPDATE ORA 14:25 VIDEO Parlament: A început şedinţa în care este citită moţiunea de cenzură iniţiată de PSD

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

 

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, miercuri, în şedinţă comună, pe ordinea de zi figurând prezentarea moţiunii de cenzură iniţiată de PSD şi numirea conducerii interimare a Societăţii Române de Televiziune şi a Societăţii Române de Radiodifuziune.

Şedinţa este condusă de preşedintele Senatului, Anca Dragu. Textul moţiunii e citit de senatorul PSD Lucian Romaşcanu.

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

 

ORA 11:07 Parlament: Moţiunea de cenzură va fi citită în plenul reunit miercuri

 

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, miercuri, de la ora 14,00, pentru prezentarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, care a fost depusă dimineaţă de parlamentarii PSD, au decis Birourile permanente reunite (Bpr).

 


Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

 

"În şedinţa Birourile permanente reunite s-a stabilit începutul de calendar (al parcursului moţiunii de cenzură în Parlament - n.r.). Astăzi, la ora 14,00, va avea loc şedinţa plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a da citire moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîţu", a afirmat, miercuri, liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Alfred Simonis.

Liderul grupului PSD din Senat, Lucian Romaşcanu, s-a pronunţat pentru organizarea de alegeri anticipate.

"Astăzi o vom citi şi după citire există prevederea regulamentară să se dea vot. Rămâne ca în Bpr să se decidă data în care se dă acest vot, vot care trebuie să fie oricum până la sfârşitul acestei sesiuni. Sperăm să treacă (moţiunea - n.r.), pentru că vedem ceea ce se întâmplă astăzi la nivel guvernamental şi parlamentar. Citându-l pe preşedintele Iohannis de anul trecut, Parlamentul acesta nu mai reprezintă voinţa poporului, cea mai bună soluţie ar fi alegerile anticipate", a spus Romaşcanu.

Simonis consideră că, "dacă parlamentarii coaliţiei majoritare vor participa la vot, moţiunea va fi adoptată".

 


Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

 

"Fac un îndemn la parlamentarii coaliţiei să nu se comporte ca nişte copii de grădiniţă sau de şcoală gimnazială, să asculte îndemnul şefului de partid şi să fie obligaţi să stea în bănci într-un moment extrem de important. Guvernul, indiferent cum se cheamă, trebuie să aibă voturi pro şi contra, pentru a vedea susţinerea pe care o are în Parlament. Dacă parlamentarii majorităţii vor participa la vot, moţiunea va fi adoptată cu multe voturi peste", a adăugat Simonis.

Parlamentarii PSD au depus, miercuri, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîţu.

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

 

Moţiunea este intitulată "România eşuată. Recordul 'fantastic' al Guvernului Cîţu", iar în textul acesteia social-democraţii susţin că guvernarea PNL-USR-UDMR "conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare". AGERPRES

 

Citeşte şi:

 

Procedura şi calendarul moţiunii de cenzură

 

PSD a depus moţiunea de cenzură în Parlament

 

Moţiune de cenzură: Guvernarea PNL-USR-UDMR conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare

 

VIDEO UPDATE/Parlament: Plen reunit suspendat din lipsă de cvorum; numirea conducerii interimare SRR/SRTV revine Bpr  

 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.