Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Candidatul pentru funcţia de Avocat al Poporului, Fabian Gyula, a declarat miercuri că s-a pensionat anul trecut, la vârsta de 49 de ani, iar pensia sa de magistrat este de peste 10.000 de lei.

"M-am pensionat anul trecut, la vârsta de 49 de ani", a spus Fabian Gyula la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă 49 de ani este o vârstă potrivită pentru a ieşi la pensie, acesta a spus: "Raportat la presiunea la care eşti supus în magistratură, da".

"Am lucrat 24 de ani fără să ocup funcţii de conducere, abia după acea am avut funcţii de conducere. La un moment dat am stat 15 ani pe acelaşi scaun, practic soluţionând acea ciclicitate de dosare care nu erau simple. Mă ocupam şi de cooperare internaţională. Obişnuiesc să spun o întâmplare din această activitate după care să apreciaţi cât de grea este activitatea de magistrat. Lucram la Parchetul tribunalului când într-o noapte, pe la 4,00, am ajuns acasă şi mă sună pe telefonul fix şeful arestului. Atât mi-a spus - să ştiţi că cel pe care l-aţi audiat timp de două ore şi jumătate în cursul acestei nopţi, la verificările efectuate de medicul de la arest s-a dovedit a fi purtător de TBC activ. A închis discuţia, mi-a zis - să aveţi grijă de copilaşii dvs.. Aceasta este activitatea de magistrat", a afirmat acesta.

El a adăugat că magistraţii au şi o serie de incompatibilităţi şi restricţii.

Fabian Gyula a mai declarat că pensia sa este de peste 10.000 de lei şi a apreciat că este o pensie mare, "raportat la pensia medie".

Candidatul pentru conducerea Avocatului Poporului a afirmat că jurisprudenţa Curţii Constituţionale este "clară în favoarea magistraţilor" în privinţa pensiilor acestora.

Fabian Gyula a declarat miercuri, la audierea sa în Comisiile juridice ale Parlamentului, că este absolvent de studii juridice, că timp de 25 de ani a fost procuror, iar de 22 de ani este cadru didactic în învăţământul superior.

Desemnarea Avocatului Poporului urmează să fie făcută în plenul reunit al Parlamentului cel mai probabil luni. Fabian Gyula este singurul care şi-a depus candidatura pentru această funcţie. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citeşte şi:

 

Parlament/Comisiile juridice - aviz favorabil pentru Fabian Gyula în funcţia de Avocat al Poporului

 

Fabian Gyula (candidat Avocatul Poporului): Drepturile fundamentale ale românilor - un scut faţă de puterea de stat 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.