Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat joi că probabil în prima şedinţă a coaliţiei se va discuta despre situaţia alocaţiilor pentru copii, menţionând că el şi premierul Florin Cîţu nu susţin o majorare de la 1 iulie.
"Cu siguranţă, chiar săptămâna asta ar fi trebuit (luată o decizie - n.r.), dar a apărut prezentarea publică a PNRR şi nu am mai ţinut şedinţa coaliţiei. Probabil, la prima şedinţă a coaliţiei vom discuta. Punctul nostru de vedere l-am exprimat, atât premierul Cîţu, cât şi eu, şi anume că susţinem formula care a fost adoptată în Senat. Acolo este OUG, este o lege de adoptare a OUG care a suferit un amendament în Senat şi, din punctul nostru de vedere, susţinem amendamentul în Senat, să nu existe creşterea de la 1 iulie. De altfel, am şi anunţat public că aceasta va fi poziţia noastră", a afirmat Orban, întrebat despre decizia în privinţa reexaminării, la cererea preşedintelui Iohannis, a proiectului privind creşterea alocaţiilor, care este în dezbaterea Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaţilor.
În 24 mai, preşedintele PNL, Ludovic Orban, declara la Piteşti că nu există resurse pentru încă o creştere a alocaţiilor copiilor în acest an.
"Au mai apărut păreri... Nu aş vrea să comentez. Sunt convins că vom ajunge la o soluţie. PNL, şi nu numai PNL, majoritatea acestei coaliţii a hotărât o formă la Senat prin care creşterea alocaţiilor s-a făcut numai de la 1 ianuarie. Hai să fim cinstiţi: nu există resurse ca să ne mai permitem încă o creştere a alocaţiilor în acest an, dacă vrem să le creştem şi la anul. Şi ca atare, noi susţinem formula de creştere a alocaţiilor care s-a făcut la 1 ianuarie să nu se mai facă de la 1 iulie, ci să se facă de la anul", a spus Orban.
Întrebat de jurnalişti dacă sunt parlamentari de la USR PLUS sau UDMR care se opun acestei variante, Orban a răspuns: "Nu comentez, să se exprime ei public".
În 30 decembrie 2020, Senatul a adoptat, cu amendamente, OUG 123/2020 care vizează creşterea etapizată a alocaţiilor de stat pentru copii, ca urmare a reexaminării solicitate de preşedintele Klaus Iohannis. Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |