COD GALBEN: 01-06-2025 ora 10 Intre 01 iunie, ora 14 – 01 iunie, ora 20Fenomene vizate se va semnala 01 iunie, ora 14 – 01 iunie, ora 20Fenomene vizate
Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a declarat miercuri că, din punctul său de vedere, demiterea ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, reprezintă "un act de agresiune" al premierului în cadrul coaliţiei.
"Discuţia asta de schimbare a metodologiei de calcul şi a recomandărilor pentru carantinarea localităţilor e o discuţie care e de o lună de zile şi au discutat specialiştii şi au ajuns la o finalitate şi tot ordinul acela conţine, să fie foarte clar, recomandări pentru autorităţile locale, aşa cum sunt şi acum, de fapt, recomandări. (...) Nu mi se pare un motiv pentru a demite ministrul Sănătăţii. Ministrul Voiculescu are susţinerea partidului, a USR PLUS, o susţinere pe care am reconfirmat-o şi din punctul meu de vedere este un act de agresiune al premierului în această coaliţie", a spus Moşteanu pentru Digi 24.
El a apreciat că decizia premierului nu este una justificată, mai ales în contextul în care luni a avut loc o discuţie în cadrul coaliţiei.
"Mie nu mi se pare deloc justificată (decizia premierului, n.r.), mai ales că a fost o discuţie în timpul zilei de luni, o discuţie a coaliţiei la care am şi participat şi în care părea că s-au clarificat nişte lucruri şi nişte paşi următori, în care mergem, în continuare, în această coaliţie, pe structura şi portofoliile discutate acum trei luni şi jumătate. (...) Am fost şi eu secretar de stat în 2016 şi ştiu că premierul nu aproba fiecare ordin de ministru. Sunt anumite lucruri în calendarul de lucru al Guvernului care apoi ajung de competenţa ministrului, de competenţa unui secretar de stat sau a altuia. Nu ştiu dacă asta a fost problema. Nu ştiu, nu mi se pare că asta ar justifica demiterea unui ministru în cadrul unei coaliţii", a mai spus reprezentantul USR PLUS.
Acesta a menţionat că urmează să aibă loc o discuţie la nivelul forurilor de conducere ale alianţei, pentru a fi stabiliţi paşii următori.
"Deocamdată, am văzut şi eu acea informare pe pagina de Facebook a Guvernului. Aştept să am o discuţie şi cu vicepremierul Barna şi cu Vlad Voiculescu. Dincolo de asta, vom vedea ce vom face în continuare, va fi o discuţie în organele statutare, organele de conducere ale partidului şi va fi o decizie acolo. (...) Vom avea o discuţie în cursul zilei de astăzi în organele de conducere ale partidului, Birourile naţionale reunite USR PLUS şi o să decidem. (...) Aşteptăm să vedem detaliile legate de această discuţie şi decidem în continuare ce facem", a explicat acesta.
Premierul Florin Cîţu l-a revocat din funcţie, miercuri, pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, anunţând că interimar la conducerea ministerului va fi vicepremierul Dan Barna.
Totodată, şeful Executivului a demis-o pe Andreea Moldovan din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |