Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

România este un pilon de stabilitate în regiune, datorită apartenenţei la Alianţa Nord-Atlantică, iar Ziua NATO este sărbătorită în ţara noastră sub semnul solidarităţii euro-atlantice, prin sprijinul constant acordat ţărilor membre limitarea răspândirii noului coronavirus, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, lider al PNL.

"Sărbătorim, astăzi, în prima duminică a lunii aprilie, Ziua NATO în România, pentru a marca două evenimente importante din istoria României, şi anume aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică, pe 29 martie 2004 şi arborarea oficială a drapelului român, la sediul NATO de la Bruxelles, pe 2 aprilie 2004. Anul trecut, în luna ianuarie, mă întâlneam la Bruxelles cu Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, unde transmiteam că Alianţa Nord-Atlantică este fundamentală pentru România, iar angajamentul nostru la succesul său este unul puternic. Nimeni nu ştia, atunci, că în câteva luni se va declanşa cea mai gravă criză sanitară, cea a noului coronavirus, care va cuprinde întreaga omenire", se arată într-un mesaj transmis de Orban pe pagina de socializare, cu ocazia sărbătoririi Zilei NATO în România.

El a apreciat că, la fel ca anul trecut, Ziua NATO în România este sărbătorită sub semnul solidarităţii euro-atlantice, prin sprijinul constant, atât logistic cât şi cu echipamente şi personal medical, pe care Alianţa l-a acordat ţărilor membre, pentru a limita răspândirea virusului.

"România este un pilon de stabilitate în regiune, datorită apartenenţei la NATO, prin participarea la misiunile aliate, în special în regiunea Mării Negre şi găzduirea, pe teritoriul său, a structurilor multinaţionale ale Alianţei. Este un angajament pe care ţara noastră l-a luat, în cadrul acestei structuri de Securitate, pentru apărarea cetăţenilor din regiune. Continuăm să fim aliaţi de nădejde ai NATO", a mai transmis Ludovic Orban. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Cătălina Matei, editor online: Gabriela Badea)

 

Citeşte şi:

 

Iohannis: NATO a avut un rol important şi în privinţa gestionării pandemiei de COVID-19

 

Cîţu: Pentru România, NATO a fost şi continuă să fie principalul garant şi pilonul fundamental al apărării

 

MAE, de Ziua NATO: România îşi îndeplineşte consecvent, fără ezitare, angajamentele de aliat responsabil

 

VIDEO Ciucă: Acceptarea României ca membră NATO - bornă istorică ce a consfinţit integrarea în rândul democraţiilor occidentale

 

Ciolacu: România face parte din cea mai de succes alianţă din istoria omenirii - NATO

 

4 aprilie - Ziua NATO în România  

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.