Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a declarat că proiectul pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) va fi modificat în Parlament, el menţionând că sunt în derulare discuţii "care pot fi nuanţate zilele următoare" despre cine va prelua dosarele magistraţilor cu probleme.

Potrivit lui Kelemen, dosarele magistraţilor ar trebui instrumentate de Parchetul General, unde există deja un departament de urmărire penală şi criminalistică.

"Nu am nicio problemă cu desfiinţarea Secţiei Speciale. Avem o problemă unde ajung aceste dosare şi cine va ancheta pe magistraţi, în cazul în care există o problemă. Aici punctul nostru de vedere este uşor diferit faţă de al colegilor noştri. Nu trebuie să ne întoarcem acolo de unde am plecat (n.r. dosarele la DNA), ci la procurorul general. Nu trebuie să înfiinţezi nicio structură nouă. Nu poţi să reduci totul doar la fapte de corupţie în cazul magistraţilor şi atunci să fie la procurorul general, la Ministerul Public (...) Acolo există, în cadrul Ministrului Public, un departament de urmărire penală şi criminalistică (...) şi acolo ar trebui duse aceste dosare, nici la DNA, nici la DIICOT", a afirmat Kelemen, duminică, la Prima TV.

Kelemen a menţionat că în Parlament vor exista modificări în această privinţă.

"Colegii mei probabil că deja au pregătit. Vor exista discuţii şi cu ministrul Justiţiei şi cu colegii din Parlament (...) Cine îi va ancheta pe procurori şi judecători, aici trebuie o discuţie mai aplicată. (...) Vom susţine articolul care prevede desfiinţarea Secţiei. Apoi urmează cine vor fi cei care vor ancheta. Eu zic că trebuie să fie la Ministerul Public, la procurorul general. (...) Se poate ajunge la o soluţie, sunt convins (...) Mai sunt discuţii care pot fi nuanţate în zilele următoare", a mai declarat liderul UDMR. AGERPRES / (A - autor: Livia Popescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.