Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a afirmat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea "Ora prim-ministrului", că PSD a guvernat ţara mai bine de două decenii şi a contribuit la dezechilibrele economice majore pe care le înregistrează România.

"Tema supusă astăzi dezbaterii, la solicitarea Grupului parlamentar al PSD, ar fi fost acceptabilă dacă ar fi venit din partea unui partid care nu ar fi guvernat România mai bine de două decenii şi care nu ar fi contribuit, măsurile pro-ciclice, la dezechilibrele economice majore pe care le înregistrează ţara noastră", a declarat Andronache.

El a spus că dezbaterile pe buget trebuie să fie făcute cu argumente serioase, responsabilitate şi onestitate, "nu cu minciuni sau cu lozinci politice".

"Iniţiatorii acestei dezbateri vorbesc despre "moartea economică a României", în condiţiile în care niciun indicator economic nu le susţine afirmaţia. Dimpotrivă, evoluţiile economice din anul 2020 şi începutul anului 2021 ne arată că România a adoptat unele dintre cele mai bune măsuri la nivel european pentru atenuarea crizei economice", a susţinut Andronache.

Deputatul liberal a adăugat că reprezentanţii PSD uită să spună că orice construcţie bugetară făcută de PSD în anii 2017-2019 a fost "invariabil însoţită de taxe şi impozite noi sau de majorarea fiscalităţii existente".

"PSD lua cel puţin 2 lei din buzunarele oamenilor, prin impozite şi taxe, pentru 1 leu în plus la pensie sau la salariu. De asemenea, orice majorare de venituri clamată de liderii PSD în acea perioadă era desfiinţată imediat de creşteri spectaculoase de preţuri. Revenind în actualitate, nu ştiu ce consideraţi dumneavoastră tăiere? Poate vă referiţi la majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 cu 14%, cea mai mare majorare din Uniunea Europeană, sau la majorarea etapizată a alocaţiilor de stat până la dublare, sau la majorarea salariului minim şi a unor drepturi de protecţie socială", a mai spus liderul deputaţilor liberali.

El a transmis PSD că nu a vrut să majoreze punctul de pensie cât a fost la guvernare.

"Aţi avut pretenţia ca majorarea să o facă Guvernul PNL în plină criză economică. Şi uite că a făcut-o, cu 14%, în limita resurselor pe care le-a avut la dispoziţie", a subliniat Andronache.

El a mai susţinut că de câte ori a guvernat, PSD a dat legi aberante, iar nota au plătit-o guvernele de dreapta.

"Ori de câte ori guvernele de dreapta au însănătoşit economia, au stabilizat finanţele publice ale ţării, au stopat risipa şi au impulsionat investiţiile, au urmat apoi guverne socialiste care au promovat irosirea fondurilor publice, renaşterea pensiilor speciale, a indemnizaţiilor şi privilegiilor pentru unele categorii", a mai declarat Andronache.

Potrivit acestuia, bugetul pe acest an este "unul construit în vreme de criză, este unul curajos, realist, care, în pofida contextului economic şi sanitar, asigură toate resursele necesare pentru plata salariilor, a pensiilor majorate, a alocaţiilor majorate, a cheltuielilor sanitare legate de gestiunea crizei sanitare şi de campania de vaccinare, asigură resurse financiare consistente pentru comunităţile locale, pentru protejarea locurilor de muncă şi îşi propune să realizeze cea mai mare valoare absolută a investiţiilor publice din ultimele decenii", liberalul arătând că bugetul nu introduce impozite şi taxe noi, nici nu le majorează pe cele existente. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Cameră - Cîţu: Invitaţia PSD nu are legătură cu bugetul; vor să vadă cât rezist la înjurăturile lor

 

VIDEO Ciolacu, lui Cîţu: Aţi vorbit 10 minute; în acest timp aţi împrumutat România cu 600.000 de euro

 

VIDEO Cameră - Cîţu, către PSD: Avem un buget echilibrat, credibil, care forţează reforma şi de asta vă e frică

 

VIDEO Cameră - Simion: AUR părăseşte sala de plen în semn de solidaritate cu minerii din Valea Jiului

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.