Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul pregăteşte hotărârea privind prelungirea stării de alertă şi nu doreşte să ia măsuri care să instituie alte restricţii, a declarat, luni, prim-ministrul Ludovic Orban.

 


"Ştiţi foarte bine că starea de alertă se instituie pe 30 de zile şi se prelungeşte printr-o hotărâre de guvern pentru o perioadă de maxim 30 de zile. Pregătim hotărârea de guvern pentru prelungirea stării de alertă. În ceea ce ne priveşte, nu ne dorim să luăm alte măsuri care să instituie alte restricţii. Vrem ca situaţia să evolueze în bine, ca numărul de infectări să scadă şi, treptat, pe măsură ce scade numărul de infectări, să revenim treptat, treptat la o activitate cât mai aproape de normal", a afirmat Orban după ce a participat în plenul Camerei Deputaţilor la dezbaterea "Ora prim-ministrului".

Întrebat despre posibila carantinare a Capitalei, premierul a explicat: "În ceea ce priveşte decizia de carantinare a unor mari oraşe sau a Capitalei, este o decizie mai dificil de luat, pentru că sunt extrem de multe considerente legate de carantină".

"Noi nu ne dorim să ajungem aici, obiectivul nostru este acela de a stăvili creşterea numărului de cazuri. De altfel, în Bucureşti a existat o tendinţă ascendentă, dar o tendinţă ascendentă care nu s-a încadrat în specificul marilor metropole din alte ţări europene, unde progresia a fost mai degrabă geometrică", a spus Orban.

Premierul a subliniat că o decizie de carantinare a Bucureştiului este una care se ia de către specialişti în sănătate publică.

"Este o decizie care se ia de specialişti în sănătate publică, de epidemiologi, de infecţionişti şi nu mă hazardez eu să dau o dată", a precizat el.

Orban a fost invitat la dezbaterea "Ora prim-ministrului" din Cameră pe tema proiectului de buget, solicitarea fiind făcută de grupul PSD. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

 

Citiţi şi:

 

VIDEO Camera-ora premierului/Orban: Guvernul este în procedurile legale de întocmire a bugetului de stat; nu vom creşte taxele şi impozitele

 

VIDEO Cameră-ora premierului/Ciolacu: În ianuarie FMI va fi aici, dacă acest guvern incompetent va rămâne în funcţie

 

VIDEO Cameră - Ora premierului/Orban: Veniturile la buget pe primele 10 luni au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

 

VIDEO Cameră - Ora premierului/Roman, către PSD: Nu aţi făcut decât să incendiaţi ţara, să daţi foc finanţelor

 

VIDEO Cameră - Ora premierului/Orban: România - pe locul 18 la nivel european în ceea ce priveşte rata infectărilor cu noul coronavirus

 

VIDEO Cameră - Ora premierului/ Ponta, către Orban: Lăsaţi copiii la şcoală, lăsaţi pieţele deschise

 

VIDEO Cameră - Ora premierului/ Benedek Zacharie: UDMR nu susţine suspendarea activităţii pieţelor; loveşte producătorii autohtoni

 

VIDEO Orban: Din câte ştiu, în octombrie s-au comandat 12.000 de fiole de Remdesivir, iar în noiembrie - 14.000

 

VIDEO Cameră - Ora premierului/ Paşcan (PMP): Viitorul Guvern trebuie să adopte bugetul pe anul 2021

 

Camera Deputaţilor/ Premierul Ludovic Orban participă la Ora prim-ministrului pe tema bugetului pe 2021

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.