COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind declararea în 4 iunie a Zilei Tratatului de la Trianon, respingând cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a acestui proiect.

S-au înregistrat 175 voturi pentru, 23 împotrivă şi 85 de abţineri.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare declararea zilei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon şi prevede posibilitatea organizării, la nivel naţional şi local, de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei acestui Tratat. În acest sens, autorităţile centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale şi reprezentanţii societăţii civile pot contribui la organizarea acţiunilor prin acordarea de sprijin material şi logistic. Totodată, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

În 13 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege şi l-a trimis preşedintelui pentru promulgarea legii. Preşedintele Iohannis a sesizat Curtea Constituţională, însă Curtea a respins obiecţiile de neconstituţionalitate.

Ulterior, şeful statului a retrimis Parlamentului legea spre reexaminare.

În motivarea cererii de reexaminare se arată că legea trimisă la promulgare a generat numeroase critici, atât din partea experţilor, cât şi a organizaţiilor neguvernamentale. "Reacţiile produse la nivelul societăţii civile, precum şi amploarea acestora au pus în evidenţă faptul că această lege, în forma adoptată de Parlament, nu a reprezentat rezultatul unui proces autentic şi consistent de consultare şi dezbatere publică", se mai arată în cerere. Preşedintele a considerat că se impune reanalizarea legii prin reluarea de către Parlament a întregului proces deliberativ asupra legii şi iniţierea unei largi analize şi consultări, în care sa fie implicaţi specialişti, istorici, cercetători, profesori, academicieni, instituţii de învăţământ, instituţii publice, reprezentanţi ai societăţii civile.

Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citeşte şi:

 

Cameră/ Dispute la dezbaterile pe proiectul de lege privind declararea datei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.