Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Senatul a adoptat în plen, miercuri, în calitate de cameră decizională, propunerea legislativă prin care lista utilizatorilor reţelelor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale a fost completată cu doi utilizatori noi - Uniunea Naţională a Barourilor şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

Au fost înregistrate 121 voturi "pentru" şi o abţinere.

Iniţiatorii propunerii legislative, senatorii Robert Cazanciuc şi Adrian Diaconu (PSD), George Dircă (USR) şi Cătălin Fenechiu şi Nicoleta Pauliuc Nicoleta (PNL), argumentează în expunerea de motive că "este necesară facilitarea conexiunilor acestor profesii juridice pentru a le întări capacitatea de a furniza serviciile conexe ale justiţiei şi de a desăvârşi un concept funcţional pentru digitalizarea justiţiei în România".

Ei susţin că lista utilizatorilor de Telecomunicaţii speciale se impune a fi completată cu Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici pentru a asigura "creşterea gradului de securitate a schimbului de informaţii cu autorităţile şi cu instituţiile publice cu care colaborează în mod direct".

"Foarte multe dintre procese s-au desfăşurat, acolo unde a fost posibil, în sistem online, în sistem de videoconferinţă. La nivelul instanţelor de judecată şi la nivelul penitenciarelor acest sistem funcţionează de ceva timp şi atunci, pentru a avea şi Baroul ca parte a acestui proces desfăşurat la distanţă, mai mulţi colegi am apreciat că este nevoie de instalarea de către STS a unor terminale la fiecare barou judeţean. Astfel, în situaţia în care procesele nu se vor desfăşura în sala de judecată din diverse motive obiective, acolo unde este necesară prezenţa avocaţilor să se poată desfăşura în sistem de videoconferinţă în care să fie conectate şi barourile. Altfel, este foarte greu să ai un drept eficient la apărare", a afirmat Robert Cazanciuc. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.