COD GALBEN: 21-10-2020 Intre 06:00 si 09:00 se va semnala - local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Senatorii au adoptat, miercuri, un proiect iniţiat de parlamentarii USR Allen Coliban şi Tudor Benga, care vizează construirea unui spital clinic de urgenţă în Braşov, pe un teren ce urmează să fie transferat din domeniul public al statului în cel al municipiului Braşov.

Proiectul legislativ are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 32/2018 privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti" Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, în domeniul public al municipiului Braşov, "pentru realizarea obiectivului de investiţie 'Construire Spital Clinic Regional de Urgenţă Braşov' - vizând, în concret, eliminarea termenului 'regional' din denumirea obiectivului de investiţie", se arată în raportul de admitere la proiectul de act normativ, întocmit de comisia de specialitate.

Motivul eliminării sintagmei "regional" din denumirea obiectivului de investiţie "Construire Spital Clinic Regional de Urgenţă Braşov" este dată, potrivit expunerii de motive, de "necesitatea absolută a construirii unui nou spital în Braşov (...) şi foarte urgentă, pandemia de COVID-19 din acest an punctând cu dureroasă precizie această afirmaţie. Această necesitate este cel mai bine înţeleasă la nivel local, judeţean, de aceea demersurile trebuie să plece de aici, nu să fie blocate de luarea unei decizii la nivel guvernamental. Este dreptul autorităţilor locale să poată iniţia înfiinţarea unui spital, conform legislaţiei în vigoare".

Proiectul urmează să fie trimis spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. AGERPRES/(AS - autor: Sorinel Peneş, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.