Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat joi, la baza militară de la Capu Midia, la ceremonia de recepţie a primului sistem de rachete Patriot, că este o zi importantă pentru România şi pentru istoria ei.

"Este o zi aparte pentru Armata Română şi aş spune că este o zi importantă pentru România, pentru istoria ei, care se scrie chiar în aceste clipe. Îmi amintesc perioada cenuşie în care părinţii şi bunicii noştri priveau către orizontul istoriei în aşteptarea americanilor ca o speranţă a eliberării de sub influenţa sovietică, o speranţă a dobândirii libertăţii. Aşa se vorbea atunci. Astăzi trăim visul părinţilor şi bunicilor noştri. Suntem membrii unei generaţii privilegiate, ai unei generaţii care a contribuit la înfăptuirea acestui vis şi la înscrierea ţării noastre pe drumul ireversibil al unei naţiuni care împărtăşeşte valorile democratice şi drepturile fundamentale ale omului", a spus Cazanciuc.

Preşedintele Senatului a mai afirmat, referitor la masca de protecţie, că ea este ca un scut care ne apără de un duşman invizibil, opinând că şi în această bătălie cu COVID-19 partenerul american va juca un rol important.

"Această mască ne protejează ca un scut de un duşman invizibil. Tot împreună cred că putem lupta împotriva acestui duşman invizibil şi cred că în această bătălie partenerul american va juca, de asemenea, un rol important. God Bless Romania. God Bless America", a declarat Robert Cazanciuc.

Ceremonia de recepţie a primului sistem de rachete sol-aer Patriot a avut loc joi, la Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană "General de brigadă Ion Bungescu" de la Capu Midia.

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, echipamentele principale din compunerea primului sistem Patriot de rachete sol-aer cu bătaie mare din dotarea Forţelor Aeriene Române au început să sosească în România din luna august şi au fost transportate la Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană "General de brigadă Ion Bungescu", unde se desfăşoară testarea de acceptanţă şi recepţia. AGERPRES / (AS - autor: Nona Jalbă, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.