Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Senatul a adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă prin care profanarea drapelului României şi intonarea Imnului Naţional cu alt text sau pe altă partitură, cu intenţia de a-l defăima, sunt pedepsite cu închisoare de la 6 luni la trei ani.

În favoarea propunerii legislative iniţiate de un grup de parlamentari PMP s-au exprimat 104 senatori, trei s-au abţinut şi 18 au fost "împotrivă".

"Profanarea drapelului României, intonarea Imnului Naţional cu alt text sau cu altă partitură decât cele stabilite de lege cu intenţia de a defăima drapelul sau imnul naţional al României, precum şi orice altă manifestare publică săvârşită cu aceeaşi intenţie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, guvernul va modifica în mod corespunzător prin hotărâre normele privind arborarea drapelului României, intonarea Imnului Naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României", se arată în propunerea legislativă.

Liderul grupului senatorilor UDMR, Cseke Attila, s-a pronunţat împotriva propunerii legislative, pe care a catalogat-o "de sorginte comunistă".

"Suntem în campanie electorală şi apar diverse iniţiative legislative. (...) Această reglementare ne propune practic o întoarcere în timp, ne propune o prevedere de sorginte comunistă care a fost reglementată în Codul penal anterior aflat în vigoare în 1968 ca şi infracţiune. Reînvierea unui asemenea articol privind profanarea, ofensa adusă unor însemne oficiale, din punctul nostru de vedere, ne întoarce în timp în privind legislaţiei (...) În mod categoric, noi nu suntem melancolici faţă de regimul comunist, nu credem că legile de tristă amintire trebuie readuse în legislaţia actuală. Cine este melancolic şi i-a plăcut regimul comunist, o să voteze 'pentru'. Noi, cei de la UDMR, vom vota împotriva raportului de admitere", a afirmat Cseke Attila în cadrul dezbaterilor din plen.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. AGERPRES/(A, AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.