COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 23 – 30 mai, ora 21 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 30 mai, ora 10 – 30 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, a afirmat că Guvernul Orban "va fi trimis acasă" prin moţiunea de cenzură, iar debutul sesiunii ordinare a Parlamentului va fi marcat de calendarul pentru formarea noului guvern.

De asemenea, preşedintele Senatului a afirmat că, din punctul său de vedere, mandatul noului guvern al PSD va fi reducerea milionului de şomeri şi a deficitului bugetar major care rămân în urma guvernării liberale.

"Pe 31 august se va dezbate şi vota moţiunea de cenzură, un act politic prin care parlamentarii PSD şi de la alte partide vor retrage mandatul acordat executivului Orban. Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate, potrivit Constituţiei (art 109, alin 1). În mod cert, debutul sesiunii ordinare din septembrie va fi marcat de calendarul pentru formarea noului guvern, când PSD va propune un premier şi soluţii pentru România în urma monstruoasei guvernări Orban.
PSD a prezentat deja noul său program politic şi pe baza acestuia am pregătit şi un program de guvernare adecvat la condiţiile actuale de pandemie. (...) Prioritatea zero, aşadar, este moţiunea de cenzură şi formarea noului guvern care să guverneze pentru români", a declarat Cazanciuc, pentru AGERPRES.

Potrivit acestuia, "PNL afectează stabilitatea ţării, a oamenilor, a economiei".

"Cu Guvernul Orban nimic nu mai este sigur, nici măcar dacă e lege. Miza moţiunii este ca românii să aibă o viaţă mai bună, nivelul de trai să crească în primul rând prin aplicarea legii la pensii, alocaţii, etc. Noi înţelegem cum este mai bine pentru români pentru că nu îi privim de la înălţimea tribunei. Vom trimite acasă un guvern incompetent. Mandatul noului guvern, din punctul meu de vedere, reducerea milionului de şomeri şi a deficitului major, fără perspectivă de îmbunătăţire cu actualul Guvern", a mai adăugat Cazanciuc.

Parlamentul se va reuni luni, 31 august, de la ora 14,00, în ultima zi a sesiunii extraordinare, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată "Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor".

PSD a depus pe 17 august moţiunea de cenzură şi a fost citită în plenul comun pe 20 august.AGERPRES / (AS - autor: Livia Popescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Preda)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.