COD PORTOCALIU: 25-09-2020 ora 11 Intre 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00Fenomene vizate se va semnala 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comisia parlamentară de anchetă privind achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă a decis marţi, în prima şedinţă, să trimită adrese mai multor ministere şi totodată solicită Guvernului să prezinte detalii referitoare la înfiinţarea Comisiei pentru Comunicare Strategică, a anunţat deputatul PSD Marius Budăi, care a preluat şefia Comisiei.

"Astăzi a avut loc prima întrunire a Comisiei de anchetă privind achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă şi inclusiv a stării de alertă. Au fost prezenţi toţi colegii. Activitatea noastră în prima parte a şedinţei s-a axat pe măsuri organizatorice, memorii către birourile permanente, Regulamentul comisiei. Ulterior am decis solicitarea de informaţii către Guvernul României, Secretariatul General, Ministerul Sănătăţii, ONAC, Ministerul Finanţelor, MAI, MAE, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Şi, bineînţeles, vom solicita Guvernului să ne prezinte componenţa clară a Comisiei pentru Comunicare Strategică, actele normative de înfiinţare, de cine este condusă şi cine răspunde sau, în eventualitatea unor situaţii care se vor demonstra sau nu, de comunicarea eronată către public şi către mass-media", a declarat Marius Budăi la Parlament, la finalul şedinţei.

Potrivit acestuia, luni "a avut loc o încercare hilară din partea directorului Unifarm" care a afirmat, la o solicitare pe Legea 544 "că nu poate răspunde acestor solicitări, invocând secretul comercial".

"Iată că această situaţie nu va mai putea fi invocată în relaţia cu comisia parlamentară. Este o încercare proastă din partea domnului Orban şi a PNL. Putem spune că PNL secretizează hoţia la Unifarm. De altfel, domnul director numit la Unifarm este un fost candidat PNL la CJ Constanţa din partea PNL. Am observat ieri în Parlament că domnul Orban nu a dorit să comunice dacă are sau nu legături cu acea doamnă care a propus şpaga către Unifarm, nu a răspuns întrebărilor noastre. De această dată, Comisia i le va adresa domnului Orban în scris şi va fi obligat prin legile statului şi prin decizia CCR să răspundă la întrebările Comisiei dacă a intervenit sau nu să se rezilieze sau nu contractul cu acele măşti proaste, dacă a avut cunoştinţă despre ceea ce se întâmplă la Unifarm", a afirmat deputatul PSD.

În ceea ce priveşte al doilea obiect de activitate al Comisiei - gestionarea stării de urgenţă - Marius Budăi a anunţat că parlamentarii solicită Guvernului detalii legate de pandemia cu noul coronavirus, de la informarea iniţială a NATO până în prezent.

"Ştim cu toţii că, începând din decembrie 2019, presa a relatat că a venit acea informare pe linie NATO a tot ceea ce se întâmplă legat de pandemie. Vom solicita Guvernului, prin corespondenţă, să ne spună de la acea informare NATO până în prezent care au fost paşii dumnealor de realizare şi de actualizare a stocurilor existente, de protecţie a personalului care a lucrat în prima linie şi de sprijin al autorităţilor publice locale. Cu siguranţă, dinamica în această comisie va fi foarte mare", a spus deputatul.

El a făcut în final un apel către societatea civilă pentru persoanele care îşi doresc să discute cu parlamentarii comisiei de anchetă, cu referire la cetăţenii intraţi în ţară, amendaţi, carantinaţi, la cetăţenii internaţi chiar dacă erau asimptomatici sau izolaţi.

"O atenţie deosebită vom acorda în primă facă şi cazului Suceava şi vom solicita şi de acolo clarificări. De acolo vom invita la Comisie în dezbatere, fie pe cale online, fie prezenţă fizică la Parlament, medici care au fost implicaţi în acel război cu pandemia. Şi vom vrea şi noi să auzim şi să prezentăm diploma de doctor a domnului preşedinte Flutur de la Suceava", a adăugat Marius Budăi. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.