Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, o propunere legislativă privind excluderea din procedura achiziţiilor publice a oricărui operator economic, organizat ca societate pe acţiuni, al cărui capital social este reprezentat prin acţiuni la purtător, care nu face dovada identităţii beneficiarilor reali ai acestora.

S-au înregistrat 275 voturi ''pentru'' şi 3 abţineri.

Proiectul completează Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, în sensul că societăţile comerciale care au decis să aibă un acţionariat netransparent să nu poată participa la procedurile de achiziţie publică, respectiv excluderea din procedura de atribuire a oricărui operator economic organizat ca societate pe acţiuni la purtător.

"În vederea respectării principiilor transparenţei şi tratamentului egal, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, iar operatorul economic are obligaţia de a comunica datele de identificare a deţinătorilor/beneficiarilor reali ai acţiunilor la purtător, în situaţia în care forma de organizare a operatorului economic ofertant/candidat, terţ susţinător sau subcontractant la procedură este de societate pe acţiuni, cu capital social reprezentat prin acţiuni la purtător", prevede proiectul.

Potrivit textului adoptat, reprezentantul legal al operatorului economic depune o declaraţie pe propria răspundere cu privire la deţinătorii/beneficiarii reali ai acţiunilor la purtător, sub sancţiunile prevăzute de art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Cazurile în care ofertantul individual/ofertantul asociat/candidatul/subcontractantul propus/terţul susţinător organizat ca societate pe acţiuni cu capital social reprezentat prin acţiuni la purtător nu respectă aceste prevederi reprezintă situaţii potenţial generatoare de conflict de interese, au decis deputaţii.

"Autoritatea contractantă este obligată să excludă din procedura de atribuire orice operator economic, organizat ca societate pe acţiuni, al cărui capital social este reprezentat prin acţiuni la purtător şi care nu face dovada identităţii deţinătorilor/beneficiarilor reali ai acţiunilor la purtător", mai prevede proiectul.

Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.