COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 19-05-2025 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...100 km/h. in Județul Cluj , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

PMP nu va vota moţiunea simplă pe Sănătate, considerând că Nelu Tătaru este primul ministru al Sănătăţii din ultimii 30 de ani care a fost "în linia întâi" pentru a da încredere, "pentru a arăta solidaritate corpului medical" în lupta cu COVID-19, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, deputatul PMP Petru Movilă.

"Normal, o moţiune este un document care să facă o analiză corectă a sistemului de sănătate şi să dea direcţii pentru viitor, ce este de făcut, ce este de reglementat, cum trebuie acţionat în domeniul respectiv. Din păcate, această moţiune pe Sănătate nu este nici pe departe un asemenea document. Am avut sentimentul, în primă fază, că este o autocritică a guvernării PSD. Se vorbeşte despre spitalele regionale şi că amintesc că în exerciţiul financiar 2014 - 2020 s-au pierdut 150 milioane de euro care trebuiau alocate spitalelor regionale de urgenţă Craiova, Cluj, Iaşi. Vorbim despre clinicile pentru arşi pentru chirurgie plastică şi reparatorie şi, cu mare noroc pentru că vine campania electorală, s-a finalizat cea de la Iaşi şi programul Băncii Mondiale pentru aceste structuri nu s-a aplicat deloc", a afirmat Movilă, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Sănătăţii.

El a spus că PMP nu va vota această moţiune.

"PMP nu va vota această moţiune pe Sănătate, pentru că doctorul Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, este ministru de două luni de zile, iar în acest document se vorbeşte despre neajunsurile sistemului de sănătate din ultimii 20 de ani, ca să nu spun ultimii 30 de ani. Eu, personal, vreau să-l felicit, este primul ministru al Sănătăţii pe care l-am văzut în 30 de ani care şi-a asumat rolul de ministru şi s-a dus şi la Ţăndărei când oraşul era în carantină, s-a dus şi la Suceava, când erau mari probleme cu COVID-ul, a fost şi la Arad, a fost peste tot acolo unde trebuia, în linia întâi, pentru a da încredere, pentru a arăta solidaritate corpului medical în lupta cu COVID", a adăugat Movilă.

Potrivit acestuia, moţiunea face şi o radiografie a sistemului de sănătate, concluzia fiind că este nevoie de o nouă lege a Sănătăţii.

"Este nevoie de un consens politic pentru o nouă lege a Sănătăţii, pentru o filosofie clară privind structurile medicale, finanţarea, salarizarea celor care lucrează în acest sistem", a mai spus Movilă, menţionând că în sistemul de sănătate sunt multe de făcut şi trebuie reglementat accesul pacienţilor la spitale.

Votul asupra moţiunii simple va fi dat de deputaţi în şedinţa de miercuri. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.