Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc joi, începând cu ora 13,00, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota rectificarea bugetară aprobată de Guvern în luna aprilie, în perioada stării de urgenţă, dar şi proiectul de lege privind impozitarea pensiilor speciale.
Birourile permanente reunite au decis miercuri ca joi, începând cu ora 10,00, Comisiile de buget ale Parlamentului să se reunească pentru a elabora un raport privind rectificarea bugetară.
Pe ordinea de zi a şedinţei va fi introdus şi proiectul de lege privind impozitarea pensiilor speciale, care a fost deja adoptat miercuri de Camera Deputaţilor.
Motivul pentru care acest proiect va fi supus votului şi în plenul reunit al Parlamentului este acela că el se referă şi la pensiile deputaţilor şi senatorilor.
"Pentru că în această lege (cea privind impozitarea pensiilor speciale - n.r.) se face referire inclusiv la categoria parlamentari, pentru a nu exista niciun fel de dubiu de neconstituţionalitate, vă propun ca mâine, în plenul reunit, să introducem acest proiect la plenul reunit strict pentru articolul care face referire la parlamentari. Aşa cum ştiţi, pentru parlamentari e nevoie de un plen comun care să modifice Statutul parlamentarilor. Preşedintele Comisiei de statut este aici, mâine dimineaţă va face şedinţă, iar pentru acest articol plenul reunit să dea din nou un vot. În acest fel avem o lege constituţională prin care eliminăm toate pensiile speciale din România", a spus miercuri liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, în plenul Camerei Deputaţilor.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a menţionat că joi dimineaţă se vor reuni Birourile permanente ale Parlamentului pentru a introduce pe ordinea de zi acest proiect. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |