Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a dat marţi raport de adoptare unui proiect de lege care prevede că stimulentul de risc se acordă şi pe perioada stării de alertă, nu doar a stării de urgenţă, personalului de specialitate medico-sanitar implicat direct în tratarea pacienţilor suspectaţi şi diagnosticaţi cu COVID-19.

Proiectul de lege aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 64/2020 privind modificarea şi completarea OUG 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgenţă.

"Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună, pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI 'Transferuri între unităţi ale administraţiei publice' sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, pentru următoarele categorii: personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare şi personalul paramedical, inclusiv cel din structurile civile, precum şi personalul operativ de intervenţie în teren din serviciile de ambulanţă judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor suspectaţi şi/sau diagnosticaţi cu COVID-19", prevede proiectul.

Actul normativ mai prevede că aceste categorii de persoane beneficiază de un singur stimulent de risc acordat lunar pe durata stării de urgenţă şi a stării de alertă, chiar dacă acestea îşi desfăşoară activitatea în una sau mai multe unităţi angajatoare.

Proiectul a fost adoptat de Senat şi va intra în dezbatere, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.